De ce avem nevoie de Națiunile Unite? ONU la 75 de ani

De ce avem nevoie de Națiunile Unite? ONU la 75 de ani

ONU este departe de a-și fi îndeplinit scopurilor, în pofida progresului înregistrat în cei 75 de ani de existență.

Este drept că lumea este mai bună și mai sigură acum, dar acest proces nu este ireversibil. Din contră, ultimii ani au arătat că există riscuri suplimentare privind pacea și securitatea internațională, pandemia a arătat că progresele în materie de dezvoltare pot fi înlăturate, iar principiile de bază ale dreptului internațional și ale drepturilor omului rămân puternic contestate. 

În 1945, la San Francisco, într-o conferință reunind reprezentanții a 46 de națiuni s-au reunit într-o conferință pentru a semna Carta Națiunilor Unite și Statutul Curții Internaționale de Justiție, prima rezultată după câțiva ani de negocieri centrate în jurul Puterilor Aliate. Intrată în vigoare la 24 octombrie 1945, Carta propune o organizare internațională care, în linii mari, a rămas stabilă până în prezent, și care se bazează pe lecțiile oferite de două războaie mondiale și de lecțiile inițiativelor anterioare. 

În bătălia pentru justificarea pe baza unor principii a unor acțiuni, uităm care este rolul Națiunilor Unite și de ce existența sa contează. Preambulul Cartei ne amintește angajamentele de la acea dată, rămase valide și în ziua de astăzi. Pentru generațiile care au crescut în contemporaneitate, ordinea internațională actuală, așa imperfectă cum este, pare un dat, însă se uită faptul că s-a construit în baza a două războaie mondiale care au adus pierderi nemaivăzute în istoria umanității. În ce consta angajamentul de a declanșa tot acest proces de revizuire a ceea ce se întâmplă pe Pământ la acea vreme, dar valid și în prezent, un angajament care a permis un nivel de dezvoltare fără precedent în cea mai mare parte a Globului? 

„Noi, popoarele Națiunilor Unite, stabilim:

– să scutim generațiile următoare de dezastrul războiului, care de două ori în viața noastră a adus o durere nespusă omenirii, și 

– să reafirmăm credința în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea și valoarea persoanei umane, în drepturi egale ale bărbaților și femeilor și ale națiunilor mari și mici deopotrivă, și 

– să stabilim condiții în baza cărora justiția și respectarea obligațiilor izvorâte din trate și alte surse de drept internațional pot fi menținute, și să promoveze progresul social și standarde mai bune de viață într-un nivel mai larg de libertate;

Și în acest scopuri:

– să practicăm toleranța și să trăim împreună în pace unul cu unul ca buni vecini, și 

– să ne unim capacitățile să menținem pacea și securitatea internațională, și 

– să asigurăm, prin acceptarea principiilor și stabilirea metodelor, că forța armată nu trebuie folosită, păstrată în interes comun, și 

– să folosim mecanismele internaționale pentru promovarea progresului economic și social al tuturor popoarelor.”

Au trecut 75 de ani de la acel moment, o viață pentru câteva generații deja, timp în care pacea a fost menținută cu sacrificii și a funcționat pentru cei mai mulți dintre noi, permițând nivelul de dezvoltare pe care îl avem în prezent. Dar mai sunt multe pe plan internațional de făcut. 

Mai sunt zone frământate de război și de conflicte violente pe aproape toate continentele. Drepturile fundamentale ale omului se află într-o situație de contestare și peste 90% din locuitorii planetei trăiesc în regimuri autoritare și totalitare în 2020. Puteri revizioniste refuză să accepte angajamentele izvorâte din dreptul la care au aderat cu bună credință. Buna vecinătate este departe de a fi o condiție standard pe plan internațional. Avem acțiuni în această direcție și în prezent, dar în alte părți situația rămâne conflictuală, chiar și aproape de noi, dacă ne uităm la Balcani și vecinătatea estică a României. Standardele mai bune de viață sunt vizibile în multe părți, dar alte părți sunt măcinate de conflict și corupție. 

Progresul în toate aceste domenii nu este un dat și nici nu este stabil. Dacă ne uităm spre Orientul Mijlociu, vedem cum în două decenii situația s-a agravat pentru zeci de milioane de oameni. Demnitatea persoanei a ajuns la un minim extrem, când mii de oameni mor în Marea Mediteraneană, la granița Europei. Pandemia COVID-19 a arătat că poate bloca lanțuri importante de producție și aprovizionare și pune în pericol în doar câteva luni sute de milioane de oameni pe Pământ, dar și că oportunitatea de combatere a virusului stă tot în cooperare internațională. 

În același timp, eforturile pentru pacea și securitatea internațională au nevoie de un noi impuls. Eforturile pentru dezarmare și neproliferare de pe Pământ trebuie însoțite de acorduri clare pentru ceea ce vom face în spațiu. Protecția infrastructurilor spațiale este din ce în ce mai importantă pentru bunul mers al activităților pe care le avem în fiecare zi. Acestea pot crea perturbări cu daune inimaginabile, fie că vorbim de deșeuri nereciclate aruncate în orbită, de corpuri spațiale amenințătoare, de teroriști spațiali și de puteri revizioniste care urmăresc scopuri mai puțin pașnice în competiția spațială. Inteligența artificială este lipsită de un cadru de reglementare minim acceptat pe plan internațional, iar acest lucru poate duce la acțiuni cu efecte negative asupra scopurilor pe care le urmăresc Națiunile Unite. Dincolo de acestea, suntem în pragul unei deconectări globale, ceea ce poate aduce probleme pe viitor. Desigur, să nu uităm de ceea ce se întâmplă și mai aproape de noi. 

Lumea este dezordonată, dar partea bună este că atât pentru provocări vechi și recente există și voință de a conlucra. Iar multe din aceste dimensiuni au nevoie de Națiunile Unite. Așa cum vorbim astăzi despre ONU la 75 de ani, rămâne să vedem ce vor aduce următorii 25 de ani.