Curs de comunicare interpersonală și tehnici de comunicare eficientă în Focșani

Amicii de la Asociația „Acționează azi pentru un viitor mai bun”, în parteneriat cu Asociația „Change your lifestyle for you” și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea, vă invită să aplicați pentru un curs gratuit pe care aceștia îl organizează în Focșani pe tema comunicării.

Comunicare interpersonală. Tehnici de comunicare eficientă

Acesta va avea loc în perioada 26-27 octombrie 2013 la Direcția Județeană de Tineret Vrancea. Persoanele interesate sunt rugate să completeze formularul de înscriere și să îl trimită la adresa actioneazaazi@gmail.com.  Înscrierile se vor încheia pe 20 octombrie, iar rezultatele vor fi afișate pe pagina asociației.

Criterii de selecție

  • Vârsta: 15-30 ani;
  • Profilul candidatului rezultat din formularul de înscriere;
  • Motivația participării la programul de formare.

Programul trainingului de comunicare

Prezența este obligatorie pe toată perioada de desfășurare a trainingului. Programul cursului este de două zile, 6 ore pe zi, de la 9:00 la 15:00, incluzând pauzele. La finele programului toți participanții vor primi diplome.

Formularul de înscriere

Atașez datele pe care trebuie să le trimiteți dacă doriți să vă înscrieți la acest curs de comunicare pe care îl recomand:

Formular de înscriere

Detalii personale ale candidatului

Nume şi prenume:
Adresa:
Cod poştal:
Oraşul/localitatea :
Judeţ:
Tel/fax:
Email:
Data și locul naşterii:

Categorie beneficiari:

1 – tineri, elevi/studenţi la ……………
2 – șomer
3 – angajat la …………………………………………. în funcția de …………………………………..
4 – voluntar la ………………………………………………………………………..
5 – altă categorie (se va preciza)

Chestionar:

1. Care este motivația ta să participi la acest eveniment?

2. Ce așteptări ai de la acest curs?

3. Ai mai participat până în prezent la un curs cu această temă ?

Este un formular simplu și sunt sigur că în urma cursului veți rămâne cu o serie de cunoștințe pe care le puteți aplica oricând. Succes! Mai multe informații puteți găsi chiar la sursă, aici.

*credit image: © Travelling-light | Dreamstime.com

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.