Cum să alegi agenția imobiliară atunci când ai nevoie

A căuta locuința potrivită se poate dovedi de multe ori o adevărată provocare, motiv pentru care avem nevoie de consiliere din partea specialiștilor și, totodată, trebuie să venim pentru noi cu soluția perfectă într-o puzderie de oferte, unele adevărate, altele destul de dubioase.

Locuind la casă într-o zonă rurală, nu am fost pus până acum în situația de a vinde sau cumpăra o locuință (casă, apartament), însă destul de mulți cunoscuți au trecut prin această experiență. Mulți dintre aceștia, după multe încercări de identificare a unei locuinței, au ajuns la concluzia că cel mai bine ar fi să renunțe la vechea metodă „din auzite” și să ia legătură cu niște persoane care se ocupă special de asta.

Vorbim aici despre contactarea unei agenții imobiliare care să îți găsească locuința dorită, precum Aisiel. Elimini pierderea de timp de a umbla sau de a te informa despre ceea ce nu îți dorești apelând la o agenție imobiliară care îți prezintă serios ofertele pentru cumpărare sau închiriere, îți oferă consiliere și asistență și, de ce nu, cadastru gratuit.

Sfaturi în alegerea unei agenții imobiliare

Un partener de încredere cu experiență

Am început cu această recomandare pentru că în felul acesta veți vedea experiența agenției și faptul că există siguranță în acțiunile pe care vi le facilitează, permițându-vă să vă eliberați de stresurile care pot apărea. Practic, vei găsi o echipă de profesioniști care te vor ajuta atunci când ai nevoie de o nouă locuință, fie că vrei să o cumperi, fie doar să o închiriezi.

Consultanță și promptitudine

Consultanța poate fi oferită, din nefericire, și la o mare perioadă de timp. Aceasta nu este soluția fericită, motiv pentru care trebuie să aveți în vedere și promptitudinea în oferirea tuturor informațiilor necesare și în vederea colaborării pentru îndeplinirea acestui obiectiv destul de important pentru toți.

Calitate on-line și off-line

Îmi fac o impresie bună asupra unui portal al unei agenții imobiliare atunci când găsesc un site intuitiv cu o bază de date largă pe care o pot accesa și care, totodată, îmi asigură transparența. Aceasta reprezintă prima parte, însă trebuie să mergem mai departe în ceea ce se întâmplă în mediul real. Ai nevoie de agenți specializați. Aici se face diferența de multe ori.

Ofertele care ți se pun la dispoziție

Sunt esențiale în alegerea pe care o vei face ulterior în urma unei analize, motiv pentru care agenția imobiliară trebuie să aibă un „catalog” extins, unul cu numeroase oferte pe care ți le poate aduce la cunoștință conform criteriilor pe care le-ai evidențiat. Totodată, trebuie să se țină cont și de cât de actualizate sunt aceste oferte.

Eu, unul, mă opresc aici cu recomandările din domeniul imobiliar din acest articol și mă bucur că am avut ocazia de a împărtăși câteva sfaturi pentru alegerea unei agenții imobiliare care să permită o colaborare eficientă în găsirea rapidă a unei locuințe, fie că este una de închiriat sau de cumpărat, indiferent de preț (acesta fiind unul dintre criteriile cele mai folosite, alături de cel zonal și al mărimii).

*sursă imagine © Olivier Le Queinec | Dreamstime.com

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

One Reply to “Cum să alegi agenția imobiliară atunci când ai nevoie”

  1. sunt curios cate din acele oferte disponibile pe site s-au dat deja :)). fara suparare, dar nu prea stii cum functioneaza o agentie imobiliara…

Comments are closed.