CSM trage un semnal de alarmă privind atacul concertat al coaliției la independența justiției

CSM trage un semnal de alarmă privind atacul concertat al coaliției la independența justiției

Mai mulți politicieni aflați la putere s-au gândit să conteste autoritatea lucrului judecat într-un caz care nu corespunde preferințelor lor politice și electorale. Printre ei se află prim-ministrul Florin Cîțu (PNL), ministrul justiției Stelian Ion (USRPLUS), europarlamentarii Rareș Bogdan (PNL) și Dacian Cioloș (USRPLUS), și alții.

Ministrul Justiției a mers până acolo încât a pus presiune publică pe procurorul de caz să schimbe abordarea, lucru inacceptabil într-un stat de drept. Fostul prim-ministrul Dacian Cioloș cerea, în alte cuvinte, înființarea unor tribunale ale poporului care să facă justiție. Nu suntem în toiul revoluțiilor franceze sau comuniste, încât să tolerăm înlocuirea justiției cu măsurile cerute de popor.

Problema cea mai mare a lor este că nu au înțeles, pe lângă modul în care ar fi trebuit procedat într-un stat de drept, că nu poți să faci din orice caz proces politic. În loc să se axeze pe strategiile care ar fi putut avea o șansă de câștig (de exemplu, posibile măsuri disproporționate ale forțelor de ordine la un anumit moment, dacă este cazul), aceștia s-au transformat în provocatori, judecători și călăi. Fără nuanțe, fără discuții tehnice, doar politice.

Larga majoritate a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a votat această poziție în care spune, în esență, că politicienii aflați la guvernare și-au depășit limitele și ai intrat peste elemente ce țin de independența justiției:

“Plenul Consiliului Superior al Magistraturii constată că este afectată independenţa autorităţii judecătoreşti în ansamblul său faţă de afirmaţiile din spaţiul public referitoare la modul de instrumentare a dosarului intitulat generic ’10 august’ (majoritate: 12 voturi pentru ‘constată că este afectată independenţa autorităţii judecătoreşti’, 4 voturi pentru ‘constată că nu este afectată independenţa autorităţii judecătoreşti'”, se arată în minuta deciziei.

Comunicatul CSM este disponibil pe Agerpres.

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.