L-ati citit?
Daca nu cititi-l.
va pun Statutul elevului – Drepturi
Art. 66 – Statutul elevilor – drepturi
(1) Drepturile elevilor sunt fundamentate pe drepturile omului, luând în considerare
Convenţia Drepturilor Copilului, legislaţia în vigoare în România privind protecţia si
promovarea drepturilor copilului, Convenţia Europeană privind Drepturile Omului si
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
(2) Elevii din învăţământul de stat si particular se bucură de toate drepturile constituţionale.
Elevii din învăţământul de stat si particular acreditat se bucură de egalitate în toate drepturile
conferite de calitatea de elev.
(3) Nici o activitate organizată în unitatea de învăţământ nu poate leza demnitatea sau
personalitatea elevilor.
(4) În cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar si în cadrul desfăsurării procesului de
educaţie si formare profesională funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi
elevii. Este interzisă orice discriminare directă sau indirectă faţă de elev bazată pe criterii de
sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă etnică, rasă, religie, opţiune
politică, origine socială, handicap, situaţie familială si altele asemenea.
(5) Constituie discriminare directă actele si faptele de excludere, deosebire, restricţie sau
preferinţă, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (5), care au ca
scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoasterii, folosinţei sau
exercitării drepturilor elevilor, asa cum sunt acestea stabilite prin legislaţia în vigoare.
71
Unităţile de învăţământ, în colaborare cu părinţii si reprezentanţii comunităţii locale vor lua,
în condiţiile legii, toate măsurile necesare pentru dezvoltarea unui mediu educaţional incluziv.
(6) Unităţile de învăţământ sunt obligate, în limita resurselor existente, să asigure elevilor
următoarele servicii complementare procesului de educaţie si formare profesională în scopul
facilitării dezvoltării personale a acestora si inserţiei lor socio-profesionale:
a) Consilierea si informarea elevilor de către cadrele didactice în timpul activităţilor
didactice si educative si, după caz, în afara orelor de curs si pregătire practică;
b) Consilierea elevilor în scopul orientării scolare si profesionale;
c) Consilierea psihologică si socială prin personal de specialitate.
(7) Elevii au dreptul la securitate personală în totalitatea spaţiilor scolare. Conducerile
unităţilor de învăţământ, în colaborare si cu sprijinul părinţilor, vor lua în condiţiile legii toate
măsurile necesare pentru asigurarea unei vieţi scolare lipsite de orice formă de violenţă.
(8) Fiecare elev are dreptul de a contacta, din orice spaţiu scolar, linia gratuită de asistenţă
pentru copii. Unităţile de învăţământ vor lua măsurile necesare în acest sens si vor asigura
informarea elevilor privind modalitatea de exercitare a acestui drept.
(9) Elevii si părinţii/susţinătorii legali ai acestora au dreptul să cunoască si să fie informaţi în
legătură cu structura si obiectivele activităţilor cuprinse în oferta educaţională a unităţii de
învăţământ, precum si în privinţa modalităţilor de consemnare a frecvenţei, de evaluare si
notare utilizate în cadrul acestor activităţi.
(10) Elevii au dreptul să opteze, conform legii, pentru tipul si forma de învăţământ pe care le
vor urma si să aleagă parcursul scolar corespunzător intereselor, pregătirii si competenţelor
lor. Pentru elevii minori, acest drept se exercită de către părinţii/tutorii legali ai copiilor.
(11) Fiecare elev are dreptul să opteze, în condiţiile legii si cartei scolii, pentru acele cursuri si
activităţi din oferta educaţională a unităţii de învăţământ pe care le consideră potrivite în
raport cu aptitudinile si interesele sale.
(12) Elevii sunt încurajaţi si pot fi susţinuţi de unităţile de învăţământ în realizarea de
activităţi extrascolare, în mod special de voluntariat în comunitatea locală, în afara orelor de
curs si în condiţiile legii.
72
(13) Prin intermediul Consiliului Consultativ al Elevilor, elevii au dreptul de a sesiza si de
propune analiza si eventuala corectare a aspectelor pe care le consideră nesatisfăcătoare în
activitatea unităţii de învăţământ în care studiază.
(14) Elevul care sesizează un abuz, o neregulă sau o abatere de la prevederile legale în
vigoare în procesul de educaţie si formare profesională sau în general în relaţiile din unitatea
de învăţământ în care studiază are dreptul de a fi ocrotit de orice repercusiune negativă,
conform regulilor stabilite prin Carta scolii.
(15) Elevul sau, după caz, reprezentantul său legal, are dreptul de a contesta modalităţile si
rezultatele evaluării lucrarilor scrise. Contestaţia se adresează cadrului didactic respectiv, care
are obligaţia de a motiva/justifica modalitatea de evaluare si rezultatele acesteia. În situaţia în
care argumentele nu sunt considerate satisfăcătoare, elevul/reprezentantul său legal se poate
adresa directorului unităţii scolare, care, pentru soluţionarea contestaţiei, va desemna
profesori de specialitate, care nu predau la clasa respectivă.
(16) Elevii pot beneficia de burse sau de alte forme de sprijin financiar pentru studii în afara
ţării, în baza unor acorduri interinstituţionale, susţinute prin finanţare comunitară.
(17) Elevii pot beneficia de burse sau de alte forme de sprijin material si financiar pentru
studii în condiţiile legii. Elevii pot beneficia de suport financiar si din sursele extrabugetare
ale unităţilor de învăţământ de stat.
(18) Conducerile unităţilor de învăţământ pot să pună, gratuit, la dispoziţia elevilor, bazele
materiale si bazele sportive pentru pregătirea organizată a acestora.
(19) Fiecare elev are dreptul la echipament de protecţie specific pentru stagiile de pregătire
practică, în condiţiile legii.
(20) Elevii pot fi cazaţi în internate si pot servi masa la cantinele scolare, în condiţiile stabilite
prin Carta scolii.
(21) Copiii personalului din învăţământ beneficiază de gratuitate la cazare în cămine si
internate.
(22) În timpul scolarizării, elevii beneficiază de asistenţă psihopedagogică si medicală
gratuită. De asemenea, ei au dreptul la bilete cu preţuri reduse, la spectacole, muzee,
manifestări cultural-sportive si la transportul în comun, pe baza carnetului de elev, vizat la zi.
73
(23) Elevii din învăţământul de stat si particular au dreptul să fie evidenţiaţi si să primească
premii si recompense, pentru rezultate deosebite obţinute la activităţile scolare si extrascolare,
precum si pentru atitudine civică exemplară, în condiţiile legii.
(24) Elevii din învăţământul de stat obligatoriu primesc gratuit manuale scolare.
(25) Elevii aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să studieze si să se instruiască în
limba maternă, la toate nivelurile si formele de învăţământ, în condiţiile legii.
(26) În fiecare unitate de învăţământ de stat si particular, se constituie consiliul consultativ al
elevilor, format din liderii elevilor de la fiecare clasă. La nivel judeţean se înfiinţează si
funcţionează consilii judeţene ale elevilor, iar la nivel naţional Consiliul Naţional al Elevilor.
(27) Consiliile precizate la alin. (25) sunt organizate si funcţionează în baza unor regulamente
proprii, aprobate în funcţie de nivel de conducerea unităţii de învăţământ, de inspectorul
scolar general, respectiv de ministrul educaţiei, cercetării si inovării.
(28) Consiliul elevilor îsi desemnează reprezentanţii, elevi din clasele a IX-a – a XII-a/ a XIIIa
sau din învăţământul postliceal, pentru a participa la sedinţele Consiliului de administraţie al
unităţii de învăţământ.
(29) Elevii au dreptul să participe la activităţile extrascolare organizate de unitatea de
învăţământ, precum si la cele care se desfăsoară în palatele si în cluburile copiilor, în bazele
sportive si de agrement, în taberele si în unităţile conexe inspectoratelor scolare, în cluburile
si în asociaţiile sportive, cu respectarea prevederilor regulamentelor de funcţionare ale
acestora.
(30) Elevilor din învăţământul preuniversitar de stat si particular le este garantată, conform
legii, libertatea de asociere în cercuri si în asociaţii stiinţifice, culturale, artistice, sportive sau
civice si altele asemenea structuri si/sau organizaţii de nivel local, judeţean sau naţional.
Organizarea si funcţionarea acestor structuri se realizează pe bază de statut propriu, în
condiţiile legii si cartei scolii. Unităţile de învăţământ recunosc structurile si organizaţiile
scolare legal constituite si cu reprezentativitate la nivelul elevilor din unitatea de învăţământ.
(31) Exercitarea dreptului la reuniune, conform art. 15 alin. (2) din Convenţia cu privire la
drepturile copilului, nu poate fi supusă decât acelor limitări care sunt prevăzute de lege si care
sunt necesare într-o societate democratică, în interesul siguranţei naţionale, al ordinii publice,
pentru a proteja sănătatea si moralitatea publică sau drepturile si libertăţile altora.
74
(32) Dreptul la reuniune se exercită în afara orarului zilnic, iar activităţile pot fi susţinute în
unitatea de învăţământ, la cererea grupului de iniţiativă, numai cu aprobarea directorului.
Aprobarea pentru desfăsurarea acestor acţiuni va fi condiţionată de acordarea de garanţii
scrise, oficiale privind asigurarea, de către organizatori, a securităţii persoanelor si a
bunurilor.
(33) În cazul în care conţinutul activităţilor care se desfăsoară în unitatea de învăţământ de
stat si particular contravine principiilor susmenţionate, directorul unităţii de învăţământ poate
suspenda sau interzice desfăsurarea acestor activităţi.
(34) În unităţile de învăţământ de stat si particular, conform legii, libertatea elevilor de a
redacta si difuza reviste/ publicaţii scolare proprii, cu avizul conducerii scolii, este garantată.
(35) În cazul în care aceste reviste/ publicaţii conţin elemente care afectează siguranţa
naţională, ordinea publică, sănătatea si moralitatea, drepturile si libertăţile cetăţenesti sau
prevederile prezentului regulament si ale regulamentului de ordine interioară al unităţii de
învăţământ, directorul va suspenda editarea si difuzarea acestora.
Sursa: edu.ro
Majoritatea din aceste drepturi sint incalcate. La ce folos sa le mai trecem pe lista daca nu avem interesul sa le aplicam??