CNU a fost deszăpezit!

În ciuda condițiilor care îți amintesc că Focșaniul se află în Era Glaciară sau că zăpada reprezintă Apocalipa Albă pentru vrânceni, uite că se poate.

Voluntari ai Colegiului Național „Unirea”, elevi și profesori,  au venit astăzi, începând cu ora 12:00, răspunzând unui apel inițiat prin intermediul rețelei de socializare Facebook în urmă cu câteva zile, să ajute la deszăpezirea liceului. Echipați cu lopeți, aceștia au ajutat, timp de două ore, la deszăpezirea curții liceului, dar și a trotuarului din fața acestuia, astfel încât accesul în liceu să poate fi făcut.

Pot spune că în acest moment liceul arată mult mai bine fără atâtea troiene, cei ce au venit dând dovadă, încă o dată, de simț civic. Nu mai este nevoie să înotăm prin nămeții cu care ne-am obișnuit în ultimele zile prin Focșani și care dispar cu greu. De asemenea, evenimentul este confirmarea că rețelele de socializare au un rol de spus în viața noastră, reprezentând, la nevoie, un mijloc de mobilizare a oamenilor și de unirea acestora sub un scop.

 

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

2 Replies to “CNU a fost deszăpezit!”

Comments are closed.