Ce s-a discutat la reuniunea dintre UE și China de la 1 aprilie?
La 1 aprilie, liderii Uniunii Europene și ai Republicii Populare Chineze au discutat o teme de pe agenda bilaterală, plecând de la situația din Ucraina. Ce au discutat?
De exemplu, UE și China vor colabora la nivelul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru un nou acord internațional pentru prevenirea, pregătirea și răspunsul în caz de de pandemie. Este o consecință a modului în care s-a reacționat în timpul pandemiei COVID-19, unde au fost foarte multe probleme de coordonare la nivel internațional și de pregătirea a soluțiilor de intervenție.
Relațiile economice și comerciale au fost pe agendă, în particular preocuparea Uniunii Europene pe teme ce țin de accesul pe piață și mediul de investițiid in China. Acordul de investiții dintre UE și China se află acum într-un moment de blocaj, cu sancțiuni impuse de ambele părți. În urma reuniunii, a fost anunțat un acord de principiu pentru extinderea acordului dintre UE și China pentru protejarea indicațiilor geografice.
Alte aspecte discutate au ținut de economia digitală, folosirea etică a inteligenței artificiale, securitatea cibernetică, precum și suituația persoanelor aparținând minorităților.
Uniunea Europeană amintește un progres privind perspectiva dialogului pe teme de drepturile omului, cuprinzând și referințe la apărătorii drepturilor omului și situația din Hong Kong, precum și altele. Toate aceste teme au mize politice și economice consistente.
Eliminarea treptată a cărbunelui este un alt subiect de acord, precum și realizarea unei cooperări mai aprofundate pe teme de mediu
Nu au lipsit teme de pe agenda geopolitică.