Ce ar fi spus Eminescu despre pandemie și măsurile anti-COVID-19?

Ar fi sprijinit Eminescu măsurile anti-COVID-19?

Născut pe 15 ianuarie 1850, Mihai Eminescu este nu doar cel mai important poet român, ci și un important critic politic, cu o operă politică care atinge numeroase subiecte din actualitatea timpului. Este vorba de subiecte relevante, argumentate, bazate pe un raționament clar.

Delatorii săi încearcă să îl șteargă din memoria națională din motive politice, fie pentru că era un conservator, deci deranjând personalitățile politice de atunci, fie că, pe anumite subiecte, reflecta elemente europene ale spiritului vremii. Dacă conservatorii, naționaliștii și reacționarii din politica secolului 21 vor fi întemnițați și vor trece prin persecuții asemenea uigurilor din Xinjiang, iar viitorul va fi bun după eliberarea acestora în acest scenariu fictiv, cam același procedeu de discreditare și condamnare fățișă ar putea fi aplicat celor care salută acum restrângerea drepturilor acestora, deși pe alte subiecte ar avea un cuvânt relevant de spus.

Fiind un publicist pentru mai multe ziare, te poți întreba ce ar fi spus Mihai Eminescu despre pandemia de COVID-19.

În 2020, pe 15 ianuarie, era doar o epidemie foarte suspicioasă în China, armata lua cu forța cetățenii de pe străzile în zonele confinate,  în laboratoarele din întreaga lume se proiectau vaccinuri și alte soluții, iar decidenții și-ar fi făcut planuri pentru cele mai negre scenarii. Acesta este motivul pentru care întrebarea nu a venit atunci. Imediat după, SARS-COV-2 a ajuns și în România.

Un multiplicator al informațiilor științifice

Pe 21 ianuarie 1879, Mihai Eminescu publică în Timpul un material intitulat „Ciuma”¹. După cum ne spune chiar el, popularizează o serie de informații utile despre ciumă publicate de Anton Drasche un epidemiologic austriac care, pe lângă activitatea de cercetare în domeniu, s-a remarcat ca specialist practicant în Viena și a avut și roluri administrative în managementul spitalicesc în timp de criză. Primul punct este că nu ar trebui să ne surprindă activitatea de popularizare a lui Eminescu a unor idei științifice, conform metodelor vremii, publicate în spațiul european. Întreg materialul este lipsit de remarci sceptice, însă vedem că autorul intră în detaliile, chiar extrage cele mai importante puncte din ceea ce spune epidemiologul austriac.

Acesta consideră relevant să ne spună contextul răspândirii multor epidemii de până atunci, cauzate de proastă guvernare, decăderea medicinei, neaplicarea măsurilor de igienă sau lipsa accesului la acestea, fundamentalismul religios, conflictele între populații.

„Stările politice şi sociale de pe atunci, degenerarea deplină a medicinei, necunoştinţa deplină şi neaplicarea celor mai simple măsuri sanitare, apoi extraordinara mişcare religioasă, cruciatele şi războaiele cu turcii au favorizat mult introducerea şi răspîndirea epidemiei în Europa.”

Bătălia lui Mihai Eminescu cu știrile false

Critică informațiile false care formau opinia publică generală. Este dificil dacă aceste informații sunt formate asemenea unei concluzii personale asupra materialului sau sunt extrase ca fiind relevante din materialele citite din epidemiologul amintit. Cert este că este prezentă această critică a credinței generale. Merită amintit că nu vorbim aici despre COVID-19, și despre ciumă.

„Deşi ciumatul poartă în sine şi cu sine materia contagioasă, totuşi aceasta nu se trece prin contact, adecă prin atingere, deşi aceasta e credinţa generală. Tocmai credinţa asta a contagiozităţii formează paginele cele mai negre în istoria ciumei. Această credinţă aducea stagnaţiune în comerţ şi industrie, rumpea legăturile cele mai gingaşe şi mai sfinte, degenera în egoism şi în adevărată barbarie.”

Putem face un salt spre primăvara anului 2020 din România și să ne întrebăm ce ar fi spus despre credințele generale care circulau atunci despre transmiterea virsului SARS-COV-2 și infecțiozitatea sa.

Deplânge degenerarea în egoism și barbarie în epidemie

Din stilul folosit și structura paragrafului, reiese deplânge oprirea activității economice în comerț și industrie, separarea oamenilor de prieteni, familii, colegi, degenerarea în egoism și barbarie, însă nu în stilul în care nu luăm măsuri raționale de protecție.

Am văzut de multe ori și modul în care au apărut aceste fenomene în țară și nu numai. Deloc întâmplător, și când vom vorbi la trecut despre SARS-COV-2, situația tragică a drepturilor omului, foametea și sărăcia extremă, violențele generate vor fi alături de numărul de morți în paginile negre ale pandemiei COVID-19.

Nu știm ce ar fi spus despre carantinare

Nu știm, în schimb, ce ar fi spus despre carantinare. În 1874, la Viena, România a luat pentru prima dată parte la o conferință sanitară internațională, parte a unui aranjament internațional care precede Organizația Mondiale a Sănătății. Atunci, reprezentantul României la acea conferință, a fost printre cei care au votat împotriva carantinării terestre pe motiv că este insuficientă și inutilă. De amintit începutul conferințelor – prima a apărut în 1951 la inițiativa Guvernului Franței pentru a găsi un acord internațional pentru standardizarea reglementărilor privind carantinarea, în lipsa lor fiind multe probleme pentru comerțul internațional. Important de reținut contextul, căci carantinarea maritimă a mers mai departe.²

Ca o paranteză, când s-a dezbătut înființarea unei comisii sanitare permanente pentru epidemii, reprezentantul României a propus participarea și a Statelor Unite la lucrările comisiei având în vedere experiența cu febra galbenă³. Într-adevăr, SUA participă la conferințele ulterioare, dar nu se ajunge la o înțelegere privind inspectarea vaselor europene la plecare pentru că europenii erau cam răspândaci de holeră, se retrag și își fac propria organizație și propriile reguli, la câțiva ani apărând și una europeană și fiind aduse împreună sub ONU după război.

Rămâne un semn de întrebare dacă ar fi fost pentru sau contra carantinării terestre.

Ar fi preocupat de limitarea răspândirii virusului

Eminescu este preocupat și de modul de răspândire, consideră că este importantă cunoașterea acestor detalii într-un mod serios.

„Răspîndirea ciumei se întîmplă prin infecţiune anume prin cei bolnavi. Aceştia sînt obiectele de căpetenie ale infecţiunii. Totdauna s-a observat c-a fost adusă de cazuri izolate din Orient. Numeroase şi incontestabile exemple dovedesc introducerea boalei numai prin contagiu. Nu se poate spune sigur dacă şi cadavrele sînt contagioase, deşi credinţa aceasta a existat, căci era oprit, sub pedeapsă de moarte, dea deschide mormintele celor ciumaţi. […]

Dovedită este asemenea infecţiunea prin obiecte purtate de bolnavi, precum cămăşi şi pînze de aşternut; prin mărfuri şi scrisori însă nu. Contagiul e lipit de obicet pentru uz mai îndelungat, nu de acelea cari se ating în treacăt.”

Putem să ne imaginăm ce armă politică ar fi fost stiloul său în lupta cu Grupul de Comunicare Strategică și deciziile politice ale Organizației Mondiale a Sănătății. Nu este nevoie să reluăm lunga listă de „credințe” demontate care au fost promovate de cele două organizații. Sau față de Ministerul Sănătății, care distribuie pe Facebook informații incorecte prin omiterea unor puncte esențiale, fără justificări, încercând să se impună pe o bază autoritară împotriva populației în locul uneia bazată pe logică și rațiune.

Și ar spune despre SARS-COV-2 că este un virus chinezesc

Mai extrage din Drasche informații despre prezența epidemiilor în regiune în acea perioadă:

„În suta a nouăsprezecea epidemia, afară de ţara turcească, a izbucnit aproape esclusiv numai în ţările megieşite cu Turcia, la Dunărea de Jos, lîngă Marea Neagră şi pe Peninsula Balcanică, deci in Muntenia şi Ardeal la 1813, 1828, 1829 ; la Silistria 1834 ; la Odessa 1837 ; în Rumelia 1838 […]

Precum delta rîului Gange e locul originar al holerei, tot astfel orientul – Africa de Nord poate împreună cu Siria şi Asia Mică – e patria ciumei. Dar nici aicea nu e o boală permanentă, provenind în mod endemic, ci asemenea o epidemie.”

Între timp, au apărut informații istorice mai cuprinzătoare despre istoria ciumei și a holerei, contrazicând unele dintre afirmațiile cunoscute la cea vreme.

1. Mihai Eminescu, 23 ianuarie 1879, Ciuma, în Timpul, disponibil pe Wikipedia [↩]
2. Norman Howard-Jones, 1975, The scientific background of the International Sanitary Conferences 1951 – 1938, World Health Organization [↩]
3. sursa anterioară [↩]