Europa, casa noastră

Acum câteva zile v-am anunțat că în Vrancea vor avea loc două sesiuni de prezentare în cadrul campaniei „Europa, casa noastră”, în comuna Vânători și la Colegiul Național „Unirea” din Focșani.

Am fost, astăzi, la prezentarea desfășurată în liceul în care învăț, sesiune ce face parte dintr-o serie ce vor organiza în toate județele țării.…

Un articol dedicat mie :)

Nu luați în considerare titlu. Vreau doar să mă laud în acest articol cu câteva articole în care îmi apare numele:

  1. Începem cu câteva articole în care sunt afișate rezultatele aplicațiilor pentru Biroul de Presă al Consiliului Național al Elevilor. Am avut 48,5 puncte, chiar cel mai mare punctaj și, de acum câteva zile, sunt responsabil online al Consiliului Național al Elevilor.

Azi am fost la dentist

De câteva zile mă cam sâcâia o măsea. Știam că trebuie să mă duc cât mai repede la un cabinet stomatologic să văd ce este de făcut, dar timpul și task-urile pe care le aveam de îndeplinit m-au făcut să amân până astăzi.…

CNU a fost deszăpezit!

În ciuda condițiilor care îți amintesc că Focșaniul se află în Era Glaciară sau că zăpada reprezintă Apocalipa Albă pentru vrânceni, uite că se poate.

Voluntari ai Colegiului Național „Unirea”, elevi și profesori,  au venit astăzi, începând cu ora 12:00, răspunzând unui apel inițiat prin intermediul rețelei de socializare Facebook în urmă cu câteva zile, să ajute la deszăpezirea liceului.…

CJE Vrancea pe Google+

Consiliul Județean al Elevilor Vrancea este prezent, începând de astăzi, pe Google Plus, o rețea de socializare cu peste 90 milioane de utilizatori, la doar șase luni de la lansare.

A fost nevoie de introducerea acestei noi modalități de comunicare și promovare tocmai din acest motiv: numărul de utilizatori aflat într-o continuă creștere.…

Comportament de elev conștiincios

Persoanele care mă cunosc știu că eu stau departe, foarte departe de tot ceea ce reprezintă 9Gag, însă din când în când mai intru, la propunerea cuiva, să văd câte o imagine.

Astăzi, am intrat pe un link aflând că voi descoperi ceva ce … chiar fac.…

Seara Talentelor la CNU

Ziua Colegiului Național „Unirea” s-a terminat cu Seara Talentelor, o ultimă activitate deschisă tuturor elevilor ce au vrut să își destăinuie un talent. Astfel, am avut parte de un show marca CNU cu cântec, dansuri, voie bună, scenete, defilări în costume .…