Joi, 2 februarie 2012, la Ateneul „Mr. Gh. Pastia”, am putut vedea, în cadrul Clubului Cinefililor „Athenaeum”, pelicula „Vânătoare de Vulpi”, în regia lui Mircea Daneliuc.
Filmul, avându-l printre actori și pe Mircea Diaconu, este regizat după o adaptare a romanului „Niște țărani”, scris de Dinu Săraru. Acesta a apărut în anul 1980, însă nu s-a bucurat de o promovare ( cum ar fi trebuie ), datorită viziunii pe care o redă unui moment din istoria postbelică a România: viziunea tragică asupra colectivizării agriculturii.
Personal, trebuie să spun că este un film care trebuie PREDAT. De ce? Am fost uimit de cât de bine a fost creată atmosfera și, de asemenea, tehnicile folosite merită apreciate: structura oglindită a desfășurării acțiunii (îmi lipsește cuvântul care numește această tehnică cinematografică), flash-back-urile ( nu avem parte de un timp liniar ). Îl recomand. Eu, unul, îl voi mai vedea o dată pentru a-l analiza din mult mai multe puncte de vedere.
Cât despre public? A fost mult mai numeros și se vede că informația începe să se disemineze. Au venit să vadă o peliculă ca aceasta atât tineri, cât și adulți.
