Cât de mult poate fi amânată Marine Le Pen?

Cât de mult poate fi amânată Marine Le Pen?

Mai devreme sau mai târziu, „Marine Le Pen” va ajunge președintele unui stat important din Uniunea Europeană. Dar vorbesc de Marine Le Pen ca expresia unei mișcări, a unui set de idei relevant și ignorat de stabilimentul politic actual. Poate nu va fi ea fața acestei mișcări și poate va fi amânată schimbarea pentru următorii ani, însă, mai devreme sau mai târziu, spiritul democratic pe fi readus în activitatea politică.

Cine a citit programul politic pe care îl propune pentru alegerile prezidențiale din Franța din aprilie și mai poate remarca că este unul fezabil, realist și deloc extremist. Din contră, readuce politica în viața oamenilor și simplifică participarea publică, oferă soluții la unele dintre principalele probleme din societatea contemporană. Desigur, este văzută ca o soluție „extremistă” și prezentate ca o variantă extremistă, uitând de faptul că și-a eliminat tatăl din partidul de familie, văzut ca o ancoră în calea evoluției Frontului Național din cauza pozițiilor sale publice. A rămas Marine Le Pen și un partid politic modern, dezvoltat în jurul unor principii clare, un partid care în 2015 obținuse primul loc în primul tur al alegerilor regionale.

Două întrebări rămân? Prima, qui prodest, ținând cont de reacțiile similare în cazul alegerii lui Donald J. Trump cu un scor confortabil ca președinte al Statelor Unite. A doua, cât de mult va fi blocat accesul outsiderilor în mediul politic sau, altfel spus, cât de mult vor fi blocați și implicați doar de formă, în timp ce politicile publice vor merge în direcția celor care deja domină acest mediu folosind numeroase duble standarde, dezvăluite și dezvăluibile în timp?

Un tweet al președintelui Trump ironizează democrații spunând că aceștia se bucură că Planned Parenthood Act și Obama Care au fost salvate de Freedom Caucus, Heritage Action și Club for Growth, ultimele trei structuri spunând că reforma propusă de Trump este insuficient de curajoasă și nu anulează cu adevărat măsurile lui Obama. Sunt, așadar, forțe în societate care rămân lipsite de reprezentare a intereselor acestora și care, mai devreme sau mai târziu, vor necesita ascultare, întrucât o serie din afirmațiile acestora sunt valide și neascultate.

Am folosit acest exemplu pentru a ilustra faptul că soluțiile prezentate ca extremiste nu sunt neapărat extremiste și este cam periculos să etichetăm orice outsider ca o amenințare.

Când sistemul politic devine prea insensibil și decide să urmează doar doleanțele unor grupuri prietenoase, nu face altceva decât să încerce să amâne la nesfârșit iminenta dezvoltare a unor alte grupuri. Nu poți la nesfârșit să amâni participarea politică a unei majorități din ce în ce mai dezamăgită de politica practicată. Democrația, însă, presupune o rotație a conducerii politice din când în când, însă problema este că această rotație nu s-a mai produs în multe locuri de ceva timp, fie pentru că puterea a rămas deținută de acelați grup, fie că mai multe grupuri s-au coalizat și practică aceeași politică și aceleași politici.

Donald Trump a fost unul dintre cele mai bune exemple împotriva defetismului politic încurajat de coalizarea democraților și republicanilor. Dar nu a fost singurul, căci Bernie Sanders și Tea Party reprezentau reacții identice. În Franța, socialiștii și republicanii au practica politici asemănătoare, chiar dacă unii au încercat un rebranding recent. În Marea Britanie, fiecare tabără în dezbaterea despre apartenența la Uniunea Europeană a avut și mesageri pro- și anti-Brexit, iar în Germania diminuarea unor diferențe între CDU-CSU și SPD a făcut loc AfD.

Revenind la Le Pen, este remarcabil că a reușit să acapereze un culoar politic și să prezinte un set de propuneri de politici fezabile și care sunt în deplină concordanță cu doctrina drepturilor omului, statului de drept și democrației.

Este un lider populist? Probabil. Soluții radicale? Posibil, deși am câteva dubii. Cât de populiste sau radicale sunt propunerile de luptă contra delincvenței minorilor prin responsabilizarea părinților, de crearea a 40.000 de locuri noi în închisori, de a readuce controlul la granițe, de a lupta contra filierelor jihadiste, de a readuce moneda națională, de a părăsi conducerea militară a NATO și a crește la 2% bugetul apărării sau de a părăsi politica agricolă comună? Istoria recentă a mai cunoscut astfel de momente, unele chiar sub conducerea Franței, și, în unele cazuri, tocmai apariția a sprijinit detensionarea atmosferei, contrar scenariilor în care nu era creat suficient spațiu pentru participarea politică a acestor grupuri. Lipsa controlului politic asupra multor fenomene cu un impact esențial în viața de zi cu zi a oamenilor este o problemă.