Sunt câteva motive pentru care un om intră într-o biserică/mănăstire/schit, unul dintre acestea fiind turismul. Turismul, însă, costă, uneori foarte mult. Cu toate acestea, trebuie să recunosc, un tur mănăstiresc în zona Neamț și Suceava este destul de ieftin. Există și alternativa cazării la unele mănăstiri care au spații disponibile pentru niște prețuri foarte mici.
Dar o mănăstire celebră, precum Mănăstirea Voroneț, are de partea sa un brand, legende, mituri, așezări în preajma acesteia, vânzători și multe alte aspecte care costă. Este unică și are ce oferi. Intrarea pentru un vizitator este cinci lei, un preț acceptabil, dat fiind că sunt și investiții în refacerea acesteia.
Turist sau credincios?
Dacă pentru turist este cinci lei, pentru credincios cât este? Dacă vrei să te rogi acolo, care este rostul plății? Până la urmă, ajungem la funcția de bază a acestei construcții. Credința costă? Dacă vrei să intri pentru a te ruga trebuie să plătești la fel pentru intrarea dacă dorești să vizitezi și să admiri albastrul de Voroneț, picturile de pe pereți, măreția construcției.
Vreau doar să ne gândim un pic la acest aspect. Cât costă să ne rugăm? Este necesar acest cost? Moral, nu ar trebui să fie aplicat niciun cost. Atunci, cum știi care sunt cei care vizitează și cei care se roagă? Până la urmă, poți să face asta în numeroase moduri. Reprezintă acest aspect o contradicție?
Personal, cred că turismul trebuie să coste, însă credința nu. Problema este când aceste două arii se suprapun. Cum le diferențiezi? Cum le separi, având în vedere faptul că există o serie de motive pentru care instituția bisericească funcționează ca o firmă sau ca un stat? Cum identificăm rugăciunea? Dacă am plăti pentru o rugăciune, ar trebui să măsurăm rezultatele, nu? Cum putem face asta?
Sunt multe întrebări pornite de la o instituție tradițională din România cvasi-inutilă, atât timp cât nu se va opri din acceptarea și promovarea anumitor influențe politice, iar activitatea pe plan social este aproape inexistentă. Îmi amintesc că ideea acestui articol mi-a venit când vizitasem Mănăstirea Voroneț.
Aşa cum din pelerinaje se incasează sute de mii si mai mult de euro, aşa cum se impune cota de vanzare de lumanari, asa cum papam si bugetul de stat, si buzunarele credinciosilor şi alte daruri “dumnezeiesti” şi… nu neaparat in ultimul rand, aşa cum se poate reglementa “harul” unui preot pe cale administrativă, tot aşa şi obiectivele mănăstireşti au nevoie de bani şi terenuri să supravieţuiască. Că deh, secularizarea lor nu o fi un mit!
:))
Diferenta dintre cei care intra sa viziteze si cei care intra sa se roage este timpul petrecut in manastire. :)
Nu neapărat. Poți fi un turist care să stea mult timp acolo.