Allview Viper S 4G lansat la Mobility Reseller Days

La Varșovia, în cadrul Mobility Reseller Days, AllView a lansat noul smartphone, primul LTE, AllView Viper S 4G. Produsul este disponibil la precomandă pe site-ul AllView.ro pentru 1199 RON.

Vitezele lui AllView Viper S 4G

Cu modulul LTE incorporat, Viper S 4G oferă conexiuni la internet cu viteze de download de până la 150 Mbps şi upload de până la 50 Mbps, de aproape 10 ori mai mari decât vitezele 3G. Device-ul este soluţia ideală pentru cele doua cartele SIM de la operatori de telefonie diferiţi sau pentru un SIM de voce şi unul pentru date.

Tehnologii și caracteristici tehnice

Display-ul IPS OGS cu rezoluţie HD (1280 x 720 px) oferă un unghi larg de vizualizare, imagini extrem de clare şi culori naturale. Tehnologia LTPS (Low Temperature Poly Silicon LCD) folosită în construcţia ecranului, permite o densitate mai mare a pixelilor, un răspuns mult mai rapid al display-ului precum şi un consum redus de energie. Sistemul CABC (Content Adaptive Brightness / Backlight Control) adaugă inteligenţă ecranului, lumina de fundal fiind redusă în funcţie de imaginea redată pe display. Astfel, consumul de energie se reduce cu până la 30%.

Procesorul Qualcomm Snapdragon Quad Core cu frecvenţă de 1,2 GHz împreună cu memoria RAM de 2 GB asigură o experienţă de utilizare impresionantă, totul cu un consum redus de energie. Memoria flash de 16 GB ce poate fi extinsă printr-un card microSD de până la 32 GB asigură spatiul necesar pentru stocarea tuturor informaţiilor necesare.

Camera principală de 8 MP dispune de o serie de funcţii inteligente pentru realizarea celor mai reuşite fotografii, iar camera frontală de 5 MP cu LED flash permite realizarea de porterete pe timp de noapte sau in locaţii cu luminozitate scăzută.

Viper S 4G are doar 6,9 mm şi este printre cele mai subţiri telefoane LTE. Pentru rezistenţa mecanică şi rigiditate mai mare, dar în acelaşi timp pentru păstrarea unei greutăţi scăzute, şasiul intern a fost construit din magneziu. Grosimea redusă a fost obţinută şi prin adaptarea perfectă a antenelor pe designul carcasei telefonului, folosind tehnologia LDS (Laser Direct Structuring)

Sistemul DTS (Digital True Surround) şi difuzorul incorporat într-o incintă acustică asigură o experienţă sonoră completă.

Pentru o precizie mai buna a localizării, V1 Viper S 4G utilizează atât sistemul de navigaţie american GPS cât şi pe cel rusesc, Glonass  (Globalnaia Navigaţionnaia Sputnikovaia Sistema).

V1 Viper S 4G rulează sistemul de operare Android 4.4.2 Kit Kat. Acesta vine cu o interfaţă de utilizare prietenoasă, o tranziţie fluentă între ecrane şi un consum de resurse optimizat.

 

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.