Alegeri 2020. Ce urmărim?
2020 va fi un an electoral important. Pe lângă România, unde vor avea loc alegeri locale, județene și parlamentare, practice cele mai importante alegeri, vor avea loc o serie de competiții electorale în alte state care atrag agenția, cu impact indirect asupra a ceea ce se întâmplă în Europa și în România.
În Statele Unite, au loc alegerile primare în rândul democraților și republicanilor, precum și alegerile prezidențiale, al căror rezultat nu este cunoscut de dinainte. Mai mult, o parte din locurile din Senat și din Camera Reprezentanților sunt puse la bătaie, iar predictibilitatea viitoarei configurații legislative nu este printre cele mai clare.
Polonia va avea alegeri prezidențiale, unde președintele conservator actual Andrei Duda se va confrunta cu candidatul popularilor europene, fie cu fostul prim-ministru polonez, fost președinte al Consiliului European, Donald Tusk, fie cu actualul primar al Varșoviei, Rafal Trzaskowski.
Mai au loc alegeri parlamentare în Macedonia de Nord, unde refuzul deschiderii unor negocieri pentru aderarea la UE va avea un impact, mai ales după compromisurile făcute de liderii politici nord-macedoneni pentru rezolvare disputei numelui cu Grecia, totul pentru a încuraja agenda pro-europeană. Uniunea Europeană a ales să își rezolve, în primul rând, problemele interne, neoferind o perspectivă clară pentru următorii pași pentru Macedonia de Nord, dar și pentru alte state din regiune care își doresc să se apropie de UE.
Alte alegeri europene de menționat sunt, pe lângă cele din România, alegerile parlamentare din Croația, Georgia, Muntenegru, Slovacia și Serbia, alegerile prezidențiale din Grecia și din Republica Moldova, alegerile locale din Franța și Regatul Unit. Mai sunt și altele, însă cu influențe mai reduse asupra a ceea ce s-ar mai putea întâmpla prin România.
Pentru alte zone, s-ar putea să fie de interes de urmărit rezultatele parlamentarelor din Iran, din Venezuela, din Iordania, din Noua Zeelandă, din Coreea de Sud, din Siria sau prezidențialele din Bolivia.
Noua Zeelandă va avea două referendumuri care, ca temă de dezbatere publică, ar putea fi de interes. Primul, va fi un referendum consultativ privind posibila legalizare a canabisului pentru uzul personal. Al doilea are ca temă legalizarea euthanasiei voluntare pentru persoanele cu boli terminale cu mai puțin de șase luni de trăit, cu acordul votului. Vor avea loc probabil în același timp cu alegerile parlamentare din noiembrie 2020.
