Am acordat un vot pentru democrație

Motto: „Aici e greu, dar acasă-i rău.”

Mi-am făcut rezervarea pentru autobuz pentru a merge la vot imediat ce Ministerul Afacerilor Externe diseminare lista cu adresele secțiilor de votare din România. Apoi, am plecat din Granada spre Almeria, trecând prin Motril, Adra, Ejdo, ajungând în Almeria, după aproape patru ore mers cu autocarul, noroc că avea wi-fi, apoi m-am întors pe cealaltă parte a Sierrei Nevada spre Granada. În total, vreo 350 de km de-a dreptul, fără să mai pun kilometrii de trecere și întoarcere de prin orașe.

Am ajuns în Almeria în jur de ora 12:00, apoi am mers spre nord, unde ar fi trebuit să întâlnesc în drumul meu cu Viceconsulatul României la Almeria. L-am găsit. Inițial, observasem de la jumătate de kilometru o coadă destul de mare spre stradă lângă un bloc. Acolo era instituția unde erau organizate alegerile, la parterul unui bloc de locuințe, cu o coadă de 70 de oameni care așteptau să intre. Parcările erau pline, lumea discuta despre viața din Spania și despre candidați. După vreo 10 minute, am zis să iau o pauză, ieșind din coadă și intrând în magazinul care anunța pe geam că are produse românești. Când m-am întors, vreo 15 persoane apăruseră.

Trebuie să spun că parcările din jur erau pline, iar cei care treceau cu mașinile pe-acolo se opreau, deschideau geamul, suficient să fotografieze șirul. Cea mai mare o văzusem până atunci la o cantină, formată din 10 studenți. Dar când se întinde pe 30 de metri, nu ai cum să nu remarci. Claxoane, mașini care mergeau mai în față și lăsau câteva persoane, totul la vreo 27 de grade Celsius. Oameni de toate vârstele erau prezenți la vot. Nu i-am numărat pe categorii, însă procentele ar fi fost aproximativ egale.

Aici e greu, dar acasă-i rău.

Este expresia unui bărbat în forță care se gândea câți ani mai are până la pensie. Fusese în țară și era nemulțumit de birocrație, dar și de nivelul de dezvoltare economică: infrastructură, salarii. Concluzia sa, „aici e greu, dar acasă-i rău”, descrie perfect motivele pentru care milioane de români au ales să își încerce norocul peste graniță, spre vest, unde norocul s-a dovedit a fi muncă, dar mai respectată ca în țara natală.

În cele nouăzeci de minute în care am stat la rând, nu am auzit pe nimeni vorbind de rău despre România, din contră, marea majoritate își dorea să se întoarcă acasă. Mergeau la vot cu speranța că vor schimba ceva. Erau cu copiii după ei, cu bunicii aduși și sprijiniți pentru a ajunge la secția de votare. Dar erau dezamăgiți de guvernarea dezastruoasă din ultimii doi ani.

Diferența dintre greu și rău este una foarte fină și dificil de scos în evidență în descrierea unei societăți sau a obstacolelor întâmpinate de un popor. Greu indică speranța, posibilitatea de a atinge suficiența și disponibilitatea de a lupta. Rău, în schimb, evocă ostilul, imposibilitatea, paroxismul dezamăgirii, lipsurile, dar și nevoia de a combate și de a readuce, cel puțin, greul în ecuația.

A fost un mesaj care mi-a rămas în minte și care va sta, deși nu sunt de acord cu el, destul de mult timp. Oamenii aceștia își sacrificau ziua de duminică, după o săptămână în care au muncit din greu, pentru a combate răul din țară. Făceau asta din interiorul lanțului carpatin, prin Europa Occidentală, Statele Unite, prin Australia și Noua Zeelandă, până în China.

Lupta pentru dreptul la vot

Organizatoric, oamenii din secția respectivă de votare erau aproape epuizați. Cu o secție și câteva ștampile nu ai cum să supraviețuiești decât dacă ești un erou la o asemenea coadă și procedură. Pentru că trebuia să scrii declarația pe proprie răspundere că nu mai votezi în altă parte, pentru că așteptai, apoi, să ți se scrie datele, apoi să îți fie verificate din nou. O procedură mult prea dură pentru temperatură, efort și disponibilitatea celor veniți să voteze, unii dezamăgiți de faptul că nu au găsit pe lista de documente și cartea de alegător. Iar vina, în cazul acesta, vine de la București, care, deși a știut problemele cu numărul mic de secții de votare de la prezidențialele de acum cinci ani, a zis să le lase tot la 294 în întreaga lume.

Prezența la vot și protestele spontane apărute în diferite colțuri ale lumii, având oameni care cereau dreptul de a vota, drept respectat și în țările care nu sunt democratice în adevăratul sens al cuvântului. La 1989, unii s-au sacrificat pentru a alege, iar, 25 de ani mai târziu, ești martorul luptei pentru a putea intra în secția de votare.

Aș jigni Lumea a Treia, dacă aș face o comparație cu incapacitatea programată. Încerc să sar peste asta, chiar dacă sunt peste șase milioane de români în afara granițelor, iar Guvernul prin MAI și MAE s-a pregătit pentru situații de douăsprezece ori mai mici, teoretic, și nepregătit, practic, pentru mai puțin de 200 000 de votanți.

Am acordat un vot pentru democrație

Am votat, am ieșit și am plecat, dar nu înainte să îmi fac o poză de la ieșirea de la urne. Cred că era de datoria mea să fac această alegere, chiar dacă aveam toate motivele să stau acasă și mă pregătesc pentru turul al doilea. Dar fiecare vot contează, nu neapărat pentru numărul de alegători ai unui candidat, ci pentru speranța unor cetățeni cu o cultură civică și democratică adecvată, care se folosesc de un drept, fără a fi obligați să îl aibă sau constrânși să nu și-l exercite după bunul plac.

Voi merge la vot și pe 16 noiembrie. Și voi face asta cu cea mai mare plăcere! Hai și tu!