Acord privind numirea procurorului-șef al EPPO
Oficiul Procurorului Public European, instituție responsabilă de anchetarea infracțiunilor de peste 10 milioane de euro împotriva bugetului Uniunii Europene, are, conform acordului dintre negociatorii Parlamentului European și ai Consiliului UE, un prim procuror-șef, fostul procuror general al României, Laura Codruța Kovesi, cu un mandat de șapte ani, care nu poate fi reînnoit. Principala sarcină a procurorului-șef în aceste momente va fi să dirijeze activitatea EPPO astfel încât să devină o instituție operațională până la finalul anului 2020.
22 de state membre ale Uniunii Europene sunt parte a Oficiului Procurorului Public European, lipsind Suedia, Ungaria, Polonia, Irlanda, Danermarca și Regatul Unit. Instituția publică europeană are sediul în Luxemburg și, pe lângă procurorul șef negociat, va fi condus de un colegiu al procurorilor din fiecare stat participant la acest mecanism european de cooperare consolidate. EPPO este un organism independent și descentralizat, având competența de a cerceta, a urmări penal și a trimite în judecată persoanele învinuite de săvârșirea unor infracțiuni care aduc prejudicii bugetului UE.
Printre principalele sarcini ale EPPO va fi investigarea infracțiunilor bazate pe frauda transfrontalieră a TVA-ului. 50 de miliarde de euro sunt pierdute anual de la bugetele statelor membre datorită mecanismelor de fraudă pe baza TVA-ului. Alte cazuri de fraudă și corupție transnaționale implicand pagube de peste 10 milioane de euro de la bugetul UE sunt de asemenea în domeniul de investigație al Oficiului.
Ca mod de lucru, investigațiile și trimiterea în judecată vor fi responsabilitatea procurorilor europeni delegați din fiecare stat membru, care își desfășoară activitatea de la nivel national, în statul acestora.
