Ce promite UE țărilor din Balcanii de Vest?
Uniunea Europeană își menține sprijinul pentru perspectiva europeană a Balcanilor de Vest, susținând că este o temă de interes strategic atât pentru UE, cât și pentru aceste state. Extinderea Uniunii Europene este teoretic posibilă, însă bazată pe condiționalități riguroase, merit și reforme în aceste țări.
Democrația, drepturile și valorile fundamentale, statul de drept rămân angajamente esențiale pentru avansarea parteneriatul dintre UE și aceste țări. UE, de asemenea, anunță că va continua să sprijine societatea civilă și o mass-media independentă și pluralistă ca parte a condițiilor esențiale ale oricărui sistem democratic.
Un pilon important este reprezentat de situația cooperării regionale și a relațiilor de vecinătate, precum și reconcilierea și stabilitatea regională. Balcanii sunt o zonă europeană în care aceste teme încă sunt aprinse și împiedică cooperarea și trecerea la un nou nivel în relațiile internaționale ale acestora. Acordurile Macedoniei de Nord cu vecinii și dialogul dintre Belgrad și Priștina sunt două dintre aceste teme.
Sprijinul UE înseamnă mai mult decât mediere și încurajări politice. Un plan economic și de investiții își propune să mobilizeze 30 de miliarde de euro pentru regiune în următorii șapte ani, cuprinzând 9 miliarde de euro în granturi și 20 de miliarde în investiții. De asemenea, există și sprijin prin intermediul Instrumentului de Pre-Aderare III, oferind doar până la finalul lui 2021 sprijin de 1,1 miliarde de euro pentru implementarea planului economic și de investiții.
Tematic, Uniunea Europeană împreună cu țările din Balcanii de Vest au generat o „agendă verde”, cuprinzând măsuri care să asigure tranziția către o regiune neutră din punct de vedere al carbonului și rezilientă din punct de vedere al climei. Renunțarea la cărbune se află printre măsuri, precum și dezvoltarea unei politici de preț pentru carbon, corelată cu Mecanismul de ajustare la frontieră a carbonului (CBAM). Conectivitatea este încurajată pentru înființarea unei piețe comune regionale, precum și pentru sporirea integrării pieței acestor state cu piața unică europeană.
Unele state din Balcanii de Vest deja s-au aliniat pe deplin cu politica comună de securitate și afaceri externe a Uniunii Europene, fiind încurajate și celelalte să meargă în aceeași direcții. UE va sprijini aceste state și în privința managementului fluxurilor migratorii și cooperării în domeniul cibernetic și spațiului informațional.
Acestea sunt elementele principale scoase în evidență de reuniunea informală a liderilor UE și ai statelor din Balcanii de Vest, o reuniune găzduită de Slovenia și orientată spre cooperarea cu vecinătatea apropiată.
Alte subiecte:
