Democrați pentru cașcaval

Democrați pentru cașcaval

Există o categorie de persoane active politic, partizan sau nepartizan, pentru care democrația este în general o afacere. Sunt democrați autentici atunci când nu le merge bine, când le merge bine sunt democrați cu numele. Când nu le merge bine, sistemul este de vină, ori cei care sunt la putere, ori altcineva, ori restul au perceput greșit valorile democratice. Sunt numeroase exemplele din ultimii ani, dar în ultimii patru ani au putut fi foarte bine contrastați democrații autentici sau cei care recunosc valoarea democrației și democrații pentru cașcaval. Îi mulțumim lui Liviu Dragnea și pandemiei COVID-19, două dezastre politice, pentru că a permis reliefarea democraților pentru cașcaval.

Democrații pentru cașcaval au închis ochii la abuzurile asupra drepturilor și libertăților fundamentale în timpul pandemiei COVID-19. Unii dintre ei au făcut schimbul cu o poziție de putere în stat la schimbarea guvernărilor și lucrează puternic la submirea principiilor democratice. Nu există democrație fără spațiu public și fără pluralism, iar acestea se află sub un asediu. Democrații pentru cașcaval sunt preocupați și de ce gândesc oamenii. Mai exact, sunt deranjați de ceea ce aceștia ar putea să gândească și că ar putea să le limiteze puterea. Mai mult, se tem că ar putea învăța altceva, în principal perspective alternative, care să ducă, Doamne ferește, la democrație reală. Democrații pentru cașcaval mai spun și că reprezintă voința poporului. O reprezintă atât de bine încât în momente de criză democratică sunt primii care pleacă de pe câmpul de bătălie. Sunt, de altfel, mulțumiți cu un rol consultativ sau formal, atunci când ai lor sunt la putere și rezolvă tot ce mai rămâne din independența unor instituții, pluralismul politic, independența unor grupuri din societatea civilă, libera asociere și inițiativă, printre altele.

Mai este o problemă majoră cu democrații pentru cașcaval: sunt prea lipiți de abuzurile grupurilor care i-au propulsat în anumite poziții, prea deconectați de societatea civilă de la firul ierbii și, în general, decuplați de teme specifice societății civile pentru unele strict politice, unele legitime, altele falsuri grosolane. De exemplu, în prezent, pare că formule de includere în guvernare a societatății civile cu rol consultativ precum Consiliul Economic și Social s-au transformat în organizații specifice societății civile de București.

Desigur, dimensiunea patrimonială merită amintită, dar este în subsidiar. Problema este când democrații pentru cașcaval au renunțat la democrație.

sursa imagine: democracy concept | Shutterstock.com

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.