Noi competențe pentru Ombudsmanul European

Noi competențe pentru Ombudsmanul European

O largă majoritatea a Parlamentului Europeană a votat pentru extinderea mandatului Ombudsmanului European, echivalentul avocatului poporului din România. Noile competențe au fost sprijinite cu 623 de voturi pentru, 9 împotrivă și 61 de abțineri. Ombudsmanul european a fost creat pentru a proteja interesele persoanelor și pentru a investiga cazurile în care instituțiile și organismele UE încalcă legea sau practicile de bună administrație. Aceste practici pot include iregularități administrative, dar și cazuri de discriminare, abuz în serviciu sau inacțiune.

Noile reguli vor permite ombudsmanului să lanseze proactiv propriile sale investigații când există fundamente pentru acestea, să propună soluții pentru aspectele care rezultă din investigații, cum ar fi în cazurile de administrație deficitară de natură gravă, repetată sau sistematică, precum și în alte cazuri de interes public. Mai mult, acesta va avea acces la unele documente clasificate. Noile reguli clarifică condițiile de acces la documente și cooperarea cu autoritățile statelor membre și instituțiile, organismele, birourile și agențiile Uniunii Europene. Inclusiv autoritățile statelor membre vor putea să fie subiectul unor solicitări de informații în timpul anchetelor.

Nici subiectul integrității publice nu este uitat. Este introdusă o perioadă de „răcire” pentru a putea fi eligibil pentru a ocupa această funcție, limitând posibilele conflicte de interese. Astfel, candidații nu trebuie să fi fost membri ai Parlamentului European, Consiliului European, Comisiei Europene sau ai guvernelor naționale în ultimii doi ani înainte de depunerea candidaturii, oferind astfel o garanție de independență suplimentară, De asemenea, sunt introduse prevederi pentru protecția victimelor hărțuirii și pentru protecția avertizorilor publici.

Noul regulament va intra în vigoare în prima zi a lunii după publicarea în Monitorul Oficial al Uniunii Europene. Parlamentul European este cel care decide modificarea regulamentului în acest caz, având nevoie doar de consimțământul Consiliului UE și de opinia Comisiei Europene. Prin aceste măsuri, funcționarea instituției Ombudsmanului European este pusă în acord cu prevederile Tratatului de la Lisabona.

imagine: ombudsman.europa.eu

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.