15% din populație vaccinată cu cel puțin o doză

Datele expuse de cei de la proiectul Our World in Data cu privire la procentul populației care a primit cel puțin o doză de vaccin COVID-19 arată că România se află la 14,6%.

Nu știm cât este procentul real raportat la populația rezidentă din România, nu știm cât este procentul real dacă scădem minorii, nu știm cât este procentul real raportat la populația urbană, favorizată până acum de vaccinare. Mai mult, nu știm în ce măsură acest procent este generat în acest moment de problema accesului la vaccin, cu populația din medii defavorizate, fie sociale, fie economice, geografice, pusă în situația absurdă de a se deplasa cu costuri semnificative și la sute de kilometri pentru a se vaccina sau de a se programa pe o platformă online chiar dacă nu au competențe digitale, computer sau chiar electricitate.

Cum stăm la nivel european? Nu prea bine. Ne batem cu Lituania și suntem peste Letonia și Bulgaria. Creșterea în cazul României este liniară și încetinește. Dar sunt motive de optimism. Crearea de noi centre este în curs, la fel și abordarea prin intermediul medicilor de familie, din informațiile publice pe care le avem. Mai este nevoie de mobilizare, informații complete și adecvate transmise oamenilor pentru a-și putea face vaccinul. Faptul că te ajută în lupta cu formele cele mai severe ale bolii este un bun argument.

imagine: Our World in Data

Adițional:

Pe ultimele locuri la vaccinare în Europa. Este momentul pentru recompense

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *