Ziua când în Parlament s-a strigat „Jos teroriștii” și „Schengen ne omoară”

Ziua când în Parlament s-a strigat „Jos teroriștii” și „Schengen ne omoară”

Cât de absurd poate fi să citești astăzi un articol din care afli ce s-a discutat la un eveniment organizat la Palatul Parlamentul, folosindu-se sintagme ca „jos teroriștii”, „Schengen ne omoară” sau „fanaticii UE sunt disperați”?

Cât de dezamăgitor poate fi să vezi la București membrii partidului fondat de cel care afirma  că românii sunt înclinați să fure, fluturând steagul prăbușirii Uniunii Europene?

Aș numi acest momentul ca unul al decepțiilor, dar și unul care ar trebui să îi trezească pe cei care vor o Românie europeană. Acum câteva luni, liderul Senatului, Călin Popescu Tăriceanu (ALDE), invita la București șeful Dumei de Stat a Rusiei. Astăzi, un europarlament român invită la București extremiștii din grupul Europei Națiunilor și Libertăților, cei despre scriam ieri pe Facebook că au votat de mai multe ori în Parlamentul European.

Edouard Ferrand, unul dintre cei care au vorbit astăzi la București, răspundea acum câțiva ani unui jurnalist că este în favoarea intensificării controlului de frontiere pentru a rezolva problema rromilor veniți din România în Franța. Astăzi, spune că este alături de români și că România are locul ei în Europa. Un alt membru al ENF, Marcel de Graaff, de data aceasta, afirmă că socialiștii conduc Uniunea Europeană de decenii și cheamă la refacerea granițelor naționale, strigând că imigranții distrug bunăstarea. Acum putem spune că se referă la actuala criză a imigranților, dar Le Pen, tatăl, și colegii săi din ENF sau Frontul Național au spus asta referindu-se și la români.

sursa imagine: empty congress hall | Shutterstock.com

România are și ea un membru în acest grup, Europa Națiunilor și Libertăților, condus de Frontul Național și Marine Le Pen, respectiv eurodeputatul Laurențiu Rebega, ajuns în Parlamentul European pe filiera PC, a actualului ALDE, pe lista condusă de PSD, trădând socialiștii europeni pentru grupul condus de partidul finanțat de la Moscova, Frontul Național. Este organizatorul dezbaterii care i-a adus la București pe cei care, instigând la ură, se opuneau venirii românilor în Uniunea Europeană și în spațiul Schengen.

Astăzi, 18 decembrie, vedem că forțele antieuropene și antieuroatlantice joacă teatru în Palatul Parlamentului, la o aparentă dezbatere. Indirect, este promovat și un mesaj antinațional în momentele în care România începe să se obișnuiască cu ceea ce înseamnă Uniunea Europeană. Mâine vor spune, dacă cităm reprezentantul Frontului Național, Edouard Ferrand, că „românii vin să se alăture ţărilor care au lichidat dictatura, dictatură care astăzi ne-o arată UE”, dovada fiind chiar evenimentul de astăzi.

România are nevoie de o mai aprofundată integrare europeană, nu de devieri de la acest drum.

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.