Uniunea Europeană anunță sprijinul după cutremurul din Nepal

Uniunea Europeană anunță sprijinul după cutremurul din Nepal

Nepalul este sub zidurile căzute în acest moment. Cutremurul din Nepal de 7.9 grade pe scara Richter a reușit să doboare peste 1000 de vieți până la acest moment. Este cel mai grav hazard care lovește Nepalul în ultimii 80 de ani. În 1934, un cutremur de 8.0 grade a omorât peste 8500 de persoane.

Statele asiatice afectate de cutremurul din Nepal

Mica țară himalayană este pusă acum în fața unor eforturi de a-și reveni. Cutremurul a lovit la 80 de kilometri de Kathmandu, capitala nepaleză, pe o valea cu cea mai mare concentrare de populație din Nepal. Mai mult, India și Pakistan au fost alte două state afectate, unde cutremurul a lăsat victime. De asemenea, Bangladesh este un al treilea stat din vecinătate care este afectate.

sursa imagine: The Guardian

Într-o declarație comună a Înalt Reprezentantului Comisiei împreună cu Comisarul pentru Dezvoltare și cel pentru Ajutor Umanitar și Răspuns la Crize), aceștia își exprimă tristețea atât pentru pierderile de vieți omenești și răni, cât și pentru modul în care a fost afectat patrimoniul cultural.

Turnul Dharhara, una dintre destinațiile populare a capitalei, s-a dărâmat astăzi, lăsând umanitatea cu o pierdere de ordin cultural. 200 de corpuri au fost scoase de sub dărâmături. Turnul de 61 de metri și 9 etaje aflat în UNESCO World Heritage, construit în 1832, a fost pus la pământ, supraviețuind cutremurelor din 1834 și 1934. Dacă cutremurul din 1934 a distrus pe primul dintre cele două turnuri și l-a lăsat pe acesta cu două etaje, fiind restaurat ulterior, cutremurul din 2015 a asigurat colapsul complet al turnului folosit în scop militar și pentru încoronarea regilor.

sursa imagine: Himalayas landscape|Shutterstock.com

Sprijinul anunțat de Comisia Europeană

Dar revenim la oameni, căci aceștia sunt cei mai importanți, Emergency Reponse Coordination Center monitorizează situația, iar umanitarii Comisiei mergând spre zona de criză. Mai mult, Comisia se gândește să ofere ca sprijiin, pentru Nepal, și un ajutor financiar, ceea ce se va și întâmpla cu siguranța. Acum, e timpul ca, pe lângă Comisie, să se implice și statele membre în trimiterea de ajutor umanitar.

 

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.