Un fel de rezumat al primei zile din Toamna la Voroneț

După lupte secularea cu provocările drumului până la Gura Humorului, am făcut cunoștință cu Festivalul Internațional de Film, Diaporamă și Fotografie „Toamna la Voroneț”, aflat la ediția a XXXIIII-a și, trebuie să recunosc, am rămas cu câteva imagini faine în minte după câteva părți ale evenimentului.

A fost o zi lungă, dar plină de acțiune. Trezirea cu noaptea în cap nu a fost prea întâlnită la mine de când m-am mutat în București, așa încât a fost o provocare, mai ales după câteva ore de somn înainte. A meritat, căci plaiurile bucovinene te întâmpină cu o serie de culori splendide. Ajungi aici, la Gura Humorului, găsești și oameni la fel de fain.

Am plecat spre Casa de Cultură, unde am văzut cinci documentare care te ating. Unele au făcut parte din creațiile românești, altele străine, dar viziunile asupra unor subiecte au fost total neașteptate, unele prea realiste. De obicei, nu sunt atent la modul de filmare, deși filmarea unuia dintre aceste filme inducea patologicul în situația individului prezentat. Voi discuta mai mult despre unele, căci mi-au atras în atenția în mod deosebit, în special „Brick in the wall” și „Vasile Soporan”.

Brick in the wall

Credeam că nu pot găsi vreun documentar sau orice altceva în care viața rurală să fie surprinsă mai bine, la fel care raporturile familiale și influența proprietății în realizarea individului. Mesajul trăiești – construiești – mori, în lipsa unor factori precum educația și libertatea, dar accentuat de supunere, sprijin și o „ambiție avariată” de rolul sforțării personale și familiale, dăinuiește. Am trăit în mediul rural și, ca observator, aceasta aceasta este realitatea dură. Ceea ce m-a surprins, a fost faptul că am aflat că a fost viziunea unui student străin.

Vasile Soporan

Este un artist, apoi un documentar despre viața de artist al satului care  a depășit bariera comunității sale, frontierele țării fără să plece din locul său și, în al treilea rând, este un exemplu despre cum se păstrează tradiția. Vă recomand să ascultați omul, să vedeți filmul sau să vedeți omul. Documentarul se axeaza pe viața acestuia, atât din perspectiva activității artistice, cât și asupra muncii. Dacă vreți să ascultați această persoană, chiar recomand câteva creații pe care le găsiți pe YouTube, de exemplu.

Însă, un alt element mi-a atras atenția referitor la acest film:

 

 

 

Vizionarea filmului „Campioana”

După sesiunea de documentare, am văzut filmul „Campioana”, apărut în 1990, iar în sală s-au aflat și Izabela Moldovan și Mircea Diaconu, actori, și regizoarea filmului, Elisabeta Bostan. Încerc să îmi dau seama cum am petrecut 19 ani fără să ajung să văd acest film.

Make și Sorin în acțiune

Ziua s-a încheiat undeva după ora 12:00 noaptea, după câteva ore de ascultat folk cu Marius Matache și versurile poeziilor lui Sorin Poclitaru.

Ce urmează? Tocmai a început o nouă zi, o serie nouă de activități la orizont și sunt pregătit pentru ele.

Organizatorii Festivalului Toamnă la Voroneţ sunt Primăria Oraşului Gura Humorului, prin cele două instituţii de cultură, Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina şi Casa Orăşenească de Cultură, și Consiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”.

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

2 Replies to “Un fel de rezumat al primei zile din Toamna la Voroneț”

Comments are closed.