Dacă ați face asta, felicitări! Nu se știe niciodată când puteți avea și voi, la rândul vostru,nevoie de acea cafea care să vă facă ziua mai bună, să vă amintească de momentele frumoase și să vă energizeze, respectiv să vă readucă speranța.
Suspended coffee. Caffe sospeso. Pin a cup. Cafea în aşteptare. Nu e un trend nou în tehnicile barista, ci o mişcare a oamenilor generoşi care ia amploare în Europa. Câteva localuri din România sunt parte din iniţiativă, într-un demers care demonstrează că faptele bune au încă valoare.
Ai plăti o cafea pe care să nu o consumi, dar care să ajungă la cineva care are nevoie de ea? Știm că în România este destul de puțin probabil să facem fapte bune la scară mare fără să fim trădați, dar merită încercat. În trei orașe această mișcare prinde conturi: București, Brașov și Iași. Oare vom găsi și Focșaniul pe lista aceasta cândva?
Să ne imaginăm următoarea situație: vine clientul la bar, plăteşte o cafea pe care însă nu o bea, ci o lasă în grija localului, până când apare un alt client care o poate consuma gratuit.
Ideea a apărut în sudul Italiei şi a intrat în tradiţia zonei ca un gest de “sharing”, făcut de un client norocos care dă astfel mai departe din norocul său unui străin. Şi cum ideile bune circulă repede, în scurt timp gestul a fost adaptat şi adoptat şi în alte zone – Ucraina, Canada şi de curând Bulgaria.
GetLokal.ro oferă promovare gratuită timp de șase luni pentru localurile care se alătură inițiativei. Puteți citi despre asta aici. Eu, pentru cafenelele din Focșani care se alătură inițiativei, voi oferi posibilitatea amplasării unui banner dinamic pentru o perioadă de cel puțin șase luni pe blog, precum și un articol publicitar.
Pentru cafenele nu există niciun cost, din contră, au o serie de avantaje. Prezentarea de mai jos explică foarte bine în ce constă această mișcare:
Incercati sa treceti pe lista si orasul Craiova!