Când vine vorba de tineri care se implică constant în diferite acțiuni, ei, bine, puțini sunt cei care reușesc să o facă așa cum trebuie și care reușesc să povestească tuturor ceea ce fac. Acestea sunt cele două criterii pe care le-am folosit pentru a face selecția celor cinci. Al treilea a fost ca acești tineri bloggeri să fie studenți la ciclul de licență.
- Cristian Florea
Scrie pe cristianflorea.ro despre sport și online. Practic, aleargă atât în viața reală, cât și 2.0. Îl cunosc de aproximativ patru ani, fiind tot blogger vrâncean și având un rol important în dezvoltarea comunității locale de bloggeri. Se implică constant și nu a uitat de unde a plecat, ajutându-i și pe cei mai mici.
- Cristian Ghingheș
Suntem implicați în mai multe proiecte comune, datorită implicării în Consiliul Național al Elevilor pe timpul liceului. Pasionat de trance, scrie pe kristofer.ro despre proiecte pentru tineri, vine cu retrospective ale unor evenimente, dar și cu noutăți din administrație.
- Simona Mocanu
Scrie mai rar, dar, când o face, are ceva de zis. A fost membru în boardul executiv al BOS Romania,un ONG studențesc interesant, cel puțin asta mi-am dat seama din momentele petrecute la Gala BOS (despre care am uitat să scriu pe blog), este pasionată de social media, filme și comunare și o puteți citi pe simonamocanu.ro.
Aș dori să cunosc și alte persoane care corespund criteriilor de mai sus. Probabil, am uitat câteva persoane care ar trebui să se afle pe lista aceasta (care nu este un top).
