Concertul de deschiderea a Stagiunii 2012-2013 – Orchestra de Cameră UNIREA

afis concert ateneu pastia focsani

Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” din Focșani deschide Stagiunea de concerte 2012-2013 a Orchestrei de Cameră „Unirea”, luni, 1 octombrie 2012, ora 19:00, în Sala Mare a Ateneului Popular.

Program

Programul concertului cuprinde lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart (Uvertura la Opera „Idomeneo” K.366), Antonio Vivaldi (Concertul în Fa major pentru vioară şi orchestră –„Toamna”, din ciclul „Anotimpurile”), Richard Strauss (Vals din Opera „Cavalerul rozelor”), şi Felix Mendessohn Bartholdy (Simfonia nr.

Deschiderea anului școlar Colegiul Național „Unirea”

Astăzi, a avut loc deschiderea noului an școlar. Școlile și-au deschis porțile, din nou, pentru elevi, o parte dornici de a învăța ceva, în contradicție cu voința majorității. Sunt de părere că la Colegiul Național „Unirea” se va continua realizarea unei educații de calitate, centrată pe nevoile elevilor și care stimulează implicarea atât formală, cât și non-formală a elevului pentru realizarea unui proces educațional aflat la cel mai înalt nivel.…

Minunile Focșaniului

Iubesc Focșaniul pentru că este un oraș foarte darnic. Îți oferă ce nu te aștepți și, de multe ori, ce nu vrei. Se întâmplă să descoperi adevărate minuni fără să îți dai seama prea bine. Este un paradox: în ciuda mărimii sale și a oportunităților pe care le oferă, minuni găsești la tot pasul.…

Să ne omorâm… copacii sau pe noi

Treceam acum două zile pe Strada Constructorului din Focșani, cartierul Sud. Am rămas surprins când am văzut marcați o mulțime de arbori de pe marginea drumului, semn că erau prea periculoși, nu? Nu cred.

Este încă o mișcare prin care cetățenii orașului Focșani și nu numai devin mult mai șubreziți, mai bolnavi și cu mai puțin spațiu verde.…

Lampioniada TNL Focșani

Ultimul eveniment desfășurat de TNL Focșani nu a ieșit prea bine. Să sperăm, totuși, că lampioniada va fi superioara. La fel ca data trecută, nici acum nu voi putea ajunge la această activitate desfășurată cu ocazia Zilei Internaționale a Tineretului. Vor fi 200 de lampioane acordate gratuit celor care se vor înscrie la linkul menționat în comunicatul de presă de mai jos.…

Cum sa distrugi o idee (Out on the streets)

Se ia o idee, se strică imaginea unei idei ce va fi privita cu mult mai mult dezinteres data viitoare. Evenimentul „Out on the street”, organizat de TNL Vrancea, a fost un concurs nereușit de break and street dance. Am zis nereușit pentru că am citit o serie de motive și am identificat alte minusuri doar uitându-mă prin câteva poze și urmărind reacțiile.…

Program Zilele Orașului Focșani

Zilele orașului Focșani vor avea loc în zilele următoare.

Atașez programul evenimentelor ce vor fi desfășurate:

Vineri, 06 iulie 2012
09.00 – Tenis de camp – terenurile de tenis din Parcul Bălcescu – CSM Focşani 2007
09.30 – Futsal – Sala Polivalentă – CSM Focşani 2007
10.00 – Concert muzică de promenadă – Grădina Publică – Fanfara militară
10.00 – Gală de box – Sala de box a C.S.