Dragă Moșule,

Știu că îți amintești de prima scrisoare pe care ți-am trimis-o, scriind-o cu migală la căldura sobei și așteptând să mi se îndeplinească dorințele.

Știu că erai în plin proces de denominație în momentul în care ai primit prin curierul vesel și fulger scrisoare mea împodobită cu voie bună.…

De Crăciun, fii un șef mai bun

Fie că ești un manager de succes sau un team-leader ce are ‘în grijă’ o echipă de oameni, perioada sărbătorilor e întotdeauna un pic mai stresantă pentru tine, în special dacă ești genul de manager sau team-leader care ține suficient la angajații săi încât să facă ceva special de Crăciun.…

Crăciun fericit!

Din această urare am evitat cuvântul „noroc”. Nu există, este doar rezultatul acțiunilor tale și, când pare imposibil, este vina circumstanțelor. Crăciunul anului 2012 m-a prins nepregătit. Încerc să îi fac față, deși nu am apucat să împodobesc bradul. Am stricat, așadar, un obicei din familie vechi de vreo 10 ani, obiceiul împodobirii bradului (natural) în Ajun.…

Dăruiește un Zâmbet pentru Copilul de lângă tine!

Vine Crăciunul, însă nu pentru toți este la fel. Unii dintre noi sunt mai puțin ajutorați și Crăciunul poate reprezenta doar o zi ca oricare alta. Haideți să fim mai buni, să fim atenți cu cei din jurul nostru. Ce faci când știi că există copii fără familii, cu probleme de sănătate, copii pentru care Moș Crăciun este doar o iluzie, un nume pe care l-au auzit, dar de care nu s-au apropiat niciodată?…

(P) Se apropie sărbătorile, deci și cadourile

Sărbătorilor de iarnă sunt din ce în ce mai aproape de noi (sau noi mergem cu pași repezi către ele). Farmecul acestor sărbători este asigurat de prieteni, familie, apropiați, obiceiuri, povești, cântece, tradiții, cadouri și nu numai. Fungift.ro e o soluție excelentă pentru găsirea cadourilor pentru cei dragi, de sărbători și nu numai.…

Spiritul Crăciunului

Este, de fapt, peste tot…

Scriu acest articol special în ziua de Crăciun. Este ora 15:00 și majoritatea sunteți la masa de Crăciun, alături de cei apropiați ( ceea ce voi face și eu în curând ). Cu această ocazia, vă doresc multă sănătate și să vă bucurați de fiecare moment.…

Programul de Crăciun… la TV

Spuneam că nu mă mai uit la televizor. Așa fac. Pe primul semestru nu am deschis televizorul, deoarece știam că așa ceva mi-ar fi distras atenția de la treburi mult mai importante. De fapt, nici nu mai aveam televizor. Era aruncat printr-o altă cameră într-o cutie…

L-am desfăcut și acum stă undeva pe o masă, pe un program rătăcit.…