Milk (2008)

movie

Milk (2008)

Dacă este ceva ce îmi place foarte mult referitor la filmografia americană, acel lucru este atenția pe care o acordă oamenilor și biografiilor acestora. Indiferent de câtă acțiune au, de povestea de dragoste de acolo sau de alte aspecte, accentul pus pe oameni și pe poveștile lor reușește să creeze un impact foarte bun și, totodată, contribuie la dezvoltarea brandului de federație.…

Comunitatea Sawhoyamaxa și-a recăpătat pământul

Comunitatea Sawhoyamaxa și-a recăpătat pământul

Povestea are loc în Paraguay. Comunitatea Sawhoyamaxa a trăit acolo până când, la un moment dat, visul s-a spulberat. Terenurile în care persoanele din comunitatea respectivă își duceau existența de generații au ajuns în mâinile unor proprietari privați, proprietari de terenuri care s-au extins, ei fiind să își ducă existența pe marginea drumurilor.…

Sesiune informală despre Amnesty International

Informal Meeting with the Regional Growth Coordinator

Vineri, 11 iulie, începând cu ora 19:00 la cafeneaua Librăriei Bastilia (lângă ASE, Piața Romană), va avea loc o dezbatere informală împreună cu Brano Tichy, Coordonatorul Diviziei de Creștere Regională pentru Europa și Asia Centrală a Secretariatul Internațional din Londra.…

Un exercițiu de imaginație…

Cu ocazia sfârșitului lumii, am publicat un articol în Generația C, articol despre activismul online, o invitația la reflecție și dezbatere asupra influenței 2.0 asupra vieții de zi cu zi.

Trăim într-o lume virtuală, fără să ne dăm sau nu seama, acceptând acest lucru sau nu.