Știu că sâmbătă ne vedem la Ora Pământului

Fiecare dintre noi are puterea de a schimba lumea în care trăim!

Mai exact, în Piața Unirii din Focșani, unde voi fi prezent o perioadă mai mică sau mai mare de timp (și ca să aduc aminte de subiectul III de la Bacul la matematică, în funcție de vreme). Nu m-am uitat pe prognoză, dar Blogosfera Vrancea spune că vor fi luminile stinse, oamenii vor veni cu voie bună și vor socializa.

În crearea acestei atmosfere, pe lângă coordonatorii din Blogosfera Vrancea, care pregătesc și o surpriză, s-au mai implicat: Prefectura Vrancea, Primăria Focșani, Consiliul Județean Vrancea, Garnizoana Focșani și, desigur, locul unde mi-am lăsat un atriu (ca să amintesc și de Bacul la biologie), Consiliul Județean al Elevilor Vrancea.

Desigur, nu pot uita să vă invit să dați „attending” la evenimentul de pe Facebook, să veniți din lumea virtuală în cea reală, pe 23 martie, adică peste două zile, în Piața Unirii din Focșani și să dăm candelă cu candelă pentru prosperitate și dezvoltare durabilă. Cuvântul magic al acestei seri este.. „împreună”.

Apropo, în întreaga țară (ca să nu spun planetă) se petrec lucruri faine: vezi ce. Ca să închei, ne vedem în Piața Unirii!

One Reply to “Știu că sâmbătă ne vedem la Ora Pământului”

Comments are closed.