Sprijin european pentru inovații în criza COVID-19
Uniunea Europeană oferă unele dintre cele mai bune oportunități pentru mediul de cercetare din România. Acum câteva zile citisem despre o cercetătoare din Cluj-Napoca beneficiară a unui sprijin în cadrul unui program al Consiliului European de Cercetare (European Research Council). Astăzi, citesc despre inovațiile sprijinite de Institutul European de Inovare și Technologie (EIT) în cadrul răspunsului la criza provocată de COVID-19.
207 de proiecte și inovații au primit finanțare din partea EIT prin intermediul mecanismului de răspuns la criză. Din păcate, fie că vorbim de cele 62 de proiecte de inovare care aduc parteneri din 25 de țări sau de cele 145 de măsuri de sprijin pentru startup și IMM-uri din 23 de țări, cercetarea din România lipsește de pe hartă. Aproape 1.500 de inovatori din 44 de țări și-au depus candidaturile.
„Proiectele selectate vor contribui la furnizarea de soluții în domeniile de interes principale ale EIT, de la sănătate și digitalizare până la mobilitatea alimentară și urbană, pentru a răspunde unei game largi de provocări generate de criză”, amintește Comisia Europeană. Comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, responsabilă pentru EIT, face un rezultat al acestui apel de proiecte:
„Cei 60 de milioane de euro puși la dispoziție prin inițiativa EIT de răspuns la criză fac parte din răspunsul cuprinzător al UE la criza de COVID-19, incluzând un sprijin substanțial acordat inovării. Datorită EIT, 62 de proiecte inovatoare și 145 de antreprenori au primit sprijinul de care au nevoie pentru a contribui cu produse și servicii tangibile la combaterea pandemiei. Proiectele lor furnizează soluții rapide, oferindu-ne tehnologii noi care să contribuie la combaterea virusului și la salvarea de vieți omenești. Mobilizarea eficientă a comunității EIT reprezintă o contribuție valoroasă la eforturile Europei de depășire a acestei pandemii.”
Proiectele vor sprijini soluții imediate în domenii precum sănătate și digitalizare, climat, energie, alimentație, mobilitate urbană, biotehnologii, diagnosticare, materii prime și nu numai. Soluțiile finanțate le găsiți la adresa aceasta.
