#SpitaleNuCatedrale sau spațiul privat nu este public

Dacă bisericile ar fi spitale…

… ar fi întotdeauna în situația de a fi subfinanțate.

… s-ar confrunta cu o lipsă de preoți competenți.

… personalul ar primi un salariu modic doar de la stat.

… oamenii ar plăti pentru serviciile medicale oferite, contribuind astfel de la buget.

… nu ar deține terenuri.

… nu ar avea loc pentru toți pacienții.

… ar duce lipsă de dotări.

Cum cele șapte caracteristici evidențiate mai sus nu sunt reale, înseamnă că bisericile nu sunt spitale. Spitalele sunt din ce în ce mai puține în locuri unde nu există instituții private de sănătate, iar oamenii sunt forțați să meargă sute de kilometri pentru a se trata. În schimb, mergând cinci kilometri în cel mai rău caz, populația României ar ajunge la spitalul sufletului, care i-ar alina durerile sufletești și ar face oamenii să creadă într-o minune. Iar dacă aceasta nu se întâmplă, nu-i nimic, căci locuri în cimitir sunt. Dar și aici apare o problemă, căci nimic nu este gratis, nici măcar înmormântarea.

Prefer autofinanțarea cultelor

Sunt adeptul a ceea ce se numește autofinanțarea cultelor pentru că îmi doresc să se investească în educație și în sănătate, sectoarele primordiale ale unei societăți avansate. Pe baza acestei modalități, 86% din cei 20 000 0000 de români creștini ortodocși ar asigura sustenabilitatea acestei instituții. Dar acest lucru nu o să se întâmple niciodată. Biserica controlează mediul politic și manipulează populația slab educată. Lupta va continua în acest mod, iar evoluția României nu va veni prea curând.

Caut explicații într-o poziție nefondată

Aș dori să îmi explice cineva:

  1. de ce sprijinul de la bugetul de stat pentru cultele religioase din România este constituțional și legal ca o consecință a confiscărilor bisericești prin legea secularizării din 1863 (aș spune că asta s-a întâmplat acum 150 de ani și că a fost doar una dintre reformele lui Al. I. Cuza, fiind, totodată, un impuls pentru modernizarea țării);
  2. în ce proporție este acordat sprijinul de către stat în celelalte 27 de state ale Uniunii Europene;
  3. dacă există vreun argument pentru care compararea finanțării sănătății și a cultelor religioase este relevantă;
  4. care sunt avantajele sprijinul care a fost acordat de autoritățile locale și centrale în ultimii ani bisericii, în locul sprijinirii spitalelor (și școlilor);
  5. cum sprijină Biserica educația maselor;
  6. de ce locuitorii din comuna de munte nu mai au spitale datorită celor private din capitală;
  7. de ce o instituție precum Biserica consideră a fi o „cheltuială” sprijinul social acordat;
  8. cum se poate măsura vindecarea de păcate și gânduri rele;
  9. de ce înstrăinarea de Dumnezeu și de semeni trebuie tratată;
  10. câte alte culte au primit sprijin substanțial în mod repetat de la buget;
  11. de ce este nevoie ca o asociație privată să își justifice fondurile primite din străinătate, iar una din care folosește statul în mod repetat nu oferă răspunsuri;
  12. cum se manifestă demolarea sufletelor;
  13. cum sprijină dezvoltarea societății aceste „Altare sfinte” construite.

Desigur, nu am cum să primesc aceste explicații pentru că nu există argumente care să le susțină. În schimb, vreo cincisprezece milioane de români încă sunt orbiți de cuvinte, iar lipsa educației îi oprește din procesul simplu de … a gândi.

Religia aparține spațiului privat, nu celui public

Închei spunând că religia aparține spațiului privat, nu celui public. În spațiul public, toți suntem egali. Biserica nu promovează egalitatea. Asociația Secular-Umanistă din România desfășoară o campanie de conștientizare. Puteți citi anunțul pe pagina evenimentului „Vrem spitale, nu catedrale”, iar pentru amuzament, puteți să vă minunați de reacția Patriarhiei Române.

*imagine © Iqoncept | Dreamstime.com

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

6 Replies to “#SpitaleNuCatedrale sau spațiul privat nu este public”

  1. Blidarule, dacă ai fost la școală (și din ce știu eu ai fost) ai auzit de o reformă de-a lui Al.I.Cuza care se numea secularizarea averilor mănăstirești și bisericești. Ei bine, pentru tine poate înseamnă că a venit Cuza și a luat banii pe care îi avea atunci Biserica prin cutiile milei sau ceva. Ei bine, află că BOR deținea atunci aproximativ 2/3 din suprafața arabilă a țării și așa se autofinanța. Cuza le-a propus o înțelegere din care Biserica a avut de pierdut, practic, pentru că le-a luat (aproape) totul și le-a dat în schimb niște beneficii fiscale, care pentru Biserica de-atunci oricum n-ar fin însemnat o problemă având în vedere situația prosperă în care se afla. Un sfat îți dau: nu mai imputa altor instituții problemele efective ale statului român. Poate crezi că-s vreun neavizat, dar…îți zic numai că nu e așa. O seară plăcută!

    1. Am o singura intrebare: Care sunt beneficiile pe care le ofera BOR minorităților necreștine din România pentru care beneficiaza de aceste beneficii din partea statului, in conditiile in care si acele minoritati sunt o parte din cetățenii români?

  2. 1.Cred că nu mi-ai citit comentariul.
    2.Mi se pare că ai pus o întrebare de doi lei. De când minoritățile au parte de discriminare pozitivă? Și ce treabă au minoritățile în povestea asta?
    3.Minoritatea maghiară, de exemplu, e deranjată că în România limba oficială e româna. Pe principiul instituit de tine, facem un rău că nu facem limba maghiară oficială, având în vedere că lezăm tot ținutul secuiesc?

  3. Se pare că ești la fel de limitat pe cât pari. La treaba cu minoritățile lingvistice, era vorba de un principiu, pe care tu nu îl vezi pentru că ai ochelari de cal. Și există șanse egale și pentru minoritățile religioase. Dacă ai ști și tu ceva despre finanțele publice, ai observa că și minoritățile religioase sunt la fel de bine susținute ca și BOR doar că totul este PROPORȚIONAL. Mi se pare foarte interesant cum vorbești, cu atâta convingere și superioritate, despre niște lucruri despre care știi atât de puține. Felicitări pentru facultatea pe care ai ales-o, ești perfect pentru politică!

Comments are closed.