Riscul de a nu mai înțelege China

Riscul de a nu mai înțelege China

China este redată din ce în ce mai schematic publicului din România. Uneori, chiar caricatural. Nici în zona academică interesul față de China nu este foarte bine dezvoltat. Avem această situație, chiar dacă Republica Populară Chineză este a doua putere a lumii. Istoric, avem avantajul unei cooperări. În prezent, preferințele decidenților și alegătorilor par să se îndrepte spre o poziție contrară celei istorice, ceea ce creează tensiuni pe relațiile cu China, unele ca răspuns la critici legitime, altele artificiale. Riscul de a nu mai înțelege China devine o preocupare. Sunt câteva dimensiuni care merită amintite.

Structura relațiilor economice în China și dintre China și alți actori rămân necunoscute chiar și pentru multe persoane care interacționează direct cu agenți chinezi, fie ei persoane fizice sau juridice. Rămâne surprinzător faptul că, în pofida acestei necunoscute, apar proiecte de legi care ignoră aceste aspecte, limitând potențialul unor legături benefice și chiar al unor legături tensionate, dar funcționale. Nu se cunosc prea multe despre modul în care China își promovează anumite companii în comerțul extern, despre politica economică, despre provocările interne în materie economică, și nici despre rolul entităților subnaționale.

Politica externă și agenda globală ale Chinei este puțin înțeleasă. Și nu este vorba doar de ce programatică, ci și de raporturile între diferite facțiuni ale conducerii Partidului Comunist Chinez și asupra modului în care influențează direcțiile de politică externă. Se discută prea puțin despre fuziunea civil-militar, la fel cum se știe prea puțin despre implicarea altor instituții în relațiile externe ale Chinei. Nu în ultimul rând, China este, la scara ultimului sector, un actor emergent în relațiile internaționale, deși a devenit a doua putere a lume și se află într-un război rece deschis. Dacă întrebi decidenții de politică externă de la București care sunt ariile politice în care se poate coopera cu Chian și care sunt cele în care nu se poate, este greu de obținut vreun rezultat pe baza căruia se poate lucra.

Dinamicile instituționale din interiorul Chinei sunt un mister. Acestea nu sunt doar caricaturile afișate în multe locuri. Există întrebări fundamentale despre funcționarea statului de drept, despre influențele marxiste și contextul chinez la nivelul instituțional, pe mai multe niveluri de guvernanță. Ecosistemul de inovare din China este din ce în ce mai activ, e drept că are anumite probleme ce țin în principal de statutul emergent, dar livrează din ce în ce mai multe rezultat eși mai bune. Știm cum funcționează acesta în Germania, în Regatul Unit, în SUA, dar avem prea puțin habar de ceea ce se întâmplă în China. Dinamicile din Partidul Comunist Chinez nu sunt urmărite. Dinamicile acestuia cu alte instituții rămân mistere. Avem avantajul memoriei regimului comunist, dar ceea ce era în 1989 este mult diferit de ceea ce este în 2021.

Toate aceste informații nu se pot sistematiza și oferi în mod util potențialilor beneficiari când ai maximum o sută de persoane pe an care sunt pregătite să aibă o minimă înțelegere a Chinei. S-ar putea chiar să fie mult mai puțin de o sută. De asemenea, am văzut în perioada pandemiei COVID-19 cât de mult contează urmărirea Chinei: doar diferența de la cer la pământ ca timp de răspuns în criză între momentul cunoașterii epidemiei pe rețelele sociale chinezești de la sfârșitul lui 2019 (n-CoV-2019 pentru cine își amintește) și starea de urgență în România aplicată abrupt, dur, în a treia săptămână a lui martie 2020 – unsprezece săptămâni.

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.