Revenirea ocultei ca formă de legitimare a acțiunii politice

Revenirea ocultei ca formă de legitimare a acțiunii politice

Recent, am terminat de citit o carte de călătorie a autorului american Robert D. Kaplan în care descrie câteva experiențe, mituri și simboluri din zona balcanică. La un moment dat, Kaplan vorbește despre unul dintre primele acte în calitate de prim-ministru ale dictatorului fascist Ion Antonescu:

Unul dintre primele acte ale lui Antonescu ca șef de stat efectiv a fost să numească câțiva legionari în cabinetul său și să ordone tuturor românilor să meargă la biserică și să „blesteme” fostul rege1.

Nu știu cât de reale sunt actele relatate în acest volum, însă în anumite momente ale președinției lui Bill Clinton ajunsese să fie un volum suficient de citit în mediile guvernamentale americane. Mi-a rămas întipărită această frază pentru referințele la superstiții, tradiții și supranatural, nefiind singurele amintite în carte.

Acest act de legitimare a puterii, de construcție a justificării exercitării puterii, apare într-o situație specială, când este realizată tranziția la un nou regim politic. Este drept că s-ar putea să fie contestabilă afirmația anterioară având în vedere sfârșitul anilor 1930 în România, dar cert este că vorbim de un nou guvern și de o nouă orientare a liderilor politicii.

Cum discuția despre ce este legitimitatea, cum este legitimată puterea și care sunt originile legitimității și ordinii politice se poate întinde în câteva biblioteci, voi continua bazându-mă pe una dintre definițiile standard ale acestui concept, respectiv definiția lockeană a legitimității, a exercitării puterii cu consimțământului celor guvernați.

În obținerea acestui consimțământ, discursul și modul în care anumite teme discursive sunt reflectate în spațiul public contează. Diferite persoane rezonează cu diferite teme și diferite teme pot indica indicii importante asupra viziunii despre lume și despre ce înseamnă a face bine.

Discursiv, există câteva similarități între ceea ce au spus liderii fasciști, Donald J. Trump și PSD în campaniile electorale și alte discursuri politice. Personal, l-aș tăia pe Trump din această discuție, deoarece a avut poziții contradictorii, însă există anumite teme comune pe agenda lor. În această avalanșă a agresivității politice, contează ceea ce se întâmplă după, respectiv după ce anumiți actori vor ajunge la guvernare.

Este importantă funcționarea sistemului de echilibru între puteri. Este importantă responsabilitatea și răspunderea publică a opoziției. Este necesară o bună funcționare a mecanismelor interinstituționale. Dar pe lângă instituții, elite democratice, programele politice, este importantă și cultura politică. Cum putem caracteriza cultura politică în România având în vedere faptul că liderii celor două camere ale Parlamentului României nu știu că România nu este o republică parlamentară? Sau în care tema dominantă de pe agenda publică a fost George Soros și soroșiștii? Aici am dubii. Am dubii și în privința stabilității instituționale a României, având în vedere evenimentele din iulie-august 2012.

Teoreticianul Kenneth Burke identifica în 1939 într-un eseu câteva caracteristici ale discursului lui Adolf Hitler din Mein Kampf în urma unei analize discursiv-retorice: tropul inamicului comun, materializarea geografică, vocea unificatoare, dispozitive de proiecție, demnitatea înnăscută a unui arhetip, renașterea simbolică, simbolica comercială2.

În cazul lui Hitler, istoria arată că aceste caracteristici au fost puse în aplicare cu succes, din păcate. Însă analiza lui Kenneth Burke trebuie văzută în contextul unor considerații preliminare pe care acesta le face, în ceea ce privește analiza retoricii politice și sociale, a dramatismului, și a definițiilor pe care acesta le oferă. Analiza făcută în continuare, pe scurt, este ușor exagerată, doar PRU apropiindu-se de câteva linii roșii în discurs.

Conspirația creată de PSD-ALDE-PRU în logica tropilor amintiți

Precizez înainte faptul că Liviu Dragnea, dincolo de interesele personale și dorința de a ajunge prim-ministru, și-a dat seama de o problemă comisă în campanie, respectiv retorica folosită de PSD în ultimii ani, o retorică agresivă care a început în același timp cu campania PSD pentru europarlamentare din mai 2014.

Nominalizarea făcută în persoana doamnei Sevil Shhaideh repara o parte din această problemă, dar este o propunere despre care nu știu cât de agreată a fost în interiorul partidului pe care îl conduce Liviu Dragnea. De exemplu, primarul PSD al Municipiului Iași, spune despre propunerea lui Dragnea că, dacă este întrebat, „ca primar, crescut langa statuia lui Stefan cel Mare, este nepotrivita”. Ce caută Ștefan cel Mare în această discuție este dificil de înțeles, în afară de bătălia pentru electoratul ultra-naționalist și miezul contestabil democrat al PSD3.

Campania electorală a PSD-ALDE și a PRU (căci, după cum spunea Victor Ponta, fostul președinte al PSD, PRU spune ceea ce PSD nu poate să afirme deschis) a fost centrată pe o retorică identică cu cea identificată de Burke în „efortul” lui Adolf Hitler în ascensiunea la putere.

Inamicul comun de data aceasta a fost reprezentat de George Soros și imaginea străinului cuceritor alături de rețeaua de soroșiști creată de aceștia, infiltrată în toate partidele. Îmi amintesc că urmăream o emisiune la România TV, iar Sebastian Ghiță descria activiștii civici ca agenți de influență ai soroșismului. Antiteza noi versus ei a fost creată cu succes. Putem spune despre Dan Diaconescu că a avut în 2012 o campanie mai responsabilă ca cea a PSD-ului din ultimii ani. Țapul ispășitor, inamicul comun în raport cu care erau definit publicul țintă al PSD fusese bine delimitat.

Sloganul de campanie al PSD, „Îndrăznește să crezi în România”, are un mesaj mobilizator, invită societatea să se gândească la o iluzie utopică undeva în viitor, însă nu este la fel de gravă ca cel propus de partenerii de coaliție, anume „Redăm România românilor”. Nu a fost clarificat la momentul campaniei ce înseamnă român. După propunerea doamnei Shhaideh, Liviu Dragnea a venit cu o explicație decentă, retorica ultra-naționalistă fiind preluată de PNL, un partid care are o tradiție în agitarea acestei retorici. Cert este că localizarea e clară: România.

În privința unei voci unificatoare, acesta este punctul minus al strategiei iliberale a PSD, întrucât au mers pe mai multe voci și chiar pe mai multe partide și facțiuni.

Al patru punct, cel al dispozitivelor de proiecție, a apărut în propaganda avută de social-democrați. Din fericire, România nu o duce chiar așa de rău și dezbaterea nu a fost pe politici. Din nefericire, retorica împotriva străinilor a fost clară. Mesajul a ajuns de la problema numelor acestora la faptul că fură România. O serie de mesaje greșite, alimentate prostește inclusiv de niște „tehnocrați”. Nu cred, de asemenea, că a fost probleme în crearea modelului românului tipic în această campanie, deși a avut concurență serioasă din partea PNL.

În privința ultimelor două elemente, PSD a transpus totuși renașterea într-un program de guvernare implementat în urma preluării puterii. A fost o linie roșie care nu a fost depășită în campanie și trebuie să fim fericiți, din acest punct de vedere, că legislația națională este destul de clară în ceea ce privește discursul instigator la ură și nu numai. În privința deținătorilor și utilizatorilor mijloacelor comerciale, concurența tuturor partidelor a făcut mesajul să nu meargă periculos de bine țintit. Doar PRU a depășit „bariera unor astfel de mesaje”.

Întoarcere la 180 de grade după campania electorală

Oculta, conspirația, fusese creată în campania electorală și, ulterior, distrusă cu prima propunere a PSD pentru funcția de prim-ministru. Mitul conspirației nu este nou, este des folosit, este înrădăcinat și probabil nu va dispărea niciodată. Problema apare când vedem cine este subiectul conspirației și care sunt bazele conspirației. Este un grup minoritar, eterogen, sau o structură impersonală, despre care nu avem suficiente informații? Știm care sunt limitele?

În cazul propunerilor din campanie, eram în prima situație, a unui grup de oameni țintit. După alegeri, propunerea făcută de Dragnea a deturnat această campanie electorală.

Mai mult, oculta sau conspirația a fost mutată către sistem și jocuri, un „sistem ocult și toxic”, „jocuri oculte”, „campania securistoidă a aparatului de propagandă”, având în vedere declarația de presă susținută de Liviu Dragnea, președintele PSD, în după-amiaza din 27 decembrie 2016.

Ce învățăm din asta? Învățăm ceva?

Tema conspirației sistemului nu este nouă. A fost folosită și de Traian Băsescu, a fost folosită și de Victor Ponta, a fost folosită și de Elena Udrea în campanii electorale, a fost folosită pentru a distrage atenția de la Dosarul Revoluției și nu numai. Aparent, ne întoarcem în punctul de dinaintea campaniei electorale, cu mici modificări. Cert este că Soros a rămas în memoria colectivă pro-PSD la fel ca Rotschild în memoria colectivă pro-Hitler.

Lupta cu sistemul este veche. Lipsește o definiție a acestuia. Ce înțelegem public prin sistem? Pentru mine, acesta nu există, de exemplu. Pentru alții, s-ar putea să nu însemne nimic. Unii înțeleg servicii de informații. Alții înțeleg o parte a birocrației. Sunt persoane care văd Parlamentul ca fiind sistemul sau clasa politică. Cei care vor spune că vor lupta cu sistemul și care vor avea mai mult succes în atragerea simpatiilor anti-sistem vor reuși să obțină un pic de consimțământ și legitimitate politică pentru anumite decizii. Dacă vor reuși să îl portretizeze pe Klaus Iohannis ca o marionetă a sistemului, cu atât mai bine.

Din păcate, discuția despre sistem ar trebui să ne ducă în altă direcție. Câteva întrebări despre controlul democratic al serviciilor de informații, comunicarea publică a acestora, transparența unor actori guvernamentali, buna funcționare a comisiilor parlamentare, democrația și răspunderea publică a partidelor politice ar fi eficiente dacă s-ar dezvolta în urma acestor jocuri de putere. Altfel, inventarea unei conspirații pentru a-ți justifica o decizie politică luată în interes particular un pas bătut pe loc. Se poate folosi agenda publică și pentru mai multe lucruri pozitive.

1. Kaplan, R. D., 1993 (2014), Balkan Ghosts. A Journey through History, Picador [↩]
2. Burke, K., 1939, The Rhetoric of Hitler’s Battle, The Southern Review [↩]
3. Știrile Pro TV, 2016, 26 decembrie, Vicepresedintele PSD Mihai Chirica critica propunerea facuta de Dragnea pentru functia de premier: “Este nepotrivita” [↩]