Anul trecut am mințit. Am zis că a fost cel mai fain an din viața mea, însă m-am înșelat. În 2012, mi-am depășit o parte din așteptările pe care mi le făcusem la sfârșitul anului precedent și, mai mult, punctele scrise pe caietul de matematică aruncat prin casă privind „things to do in your entire life” a început să aibă câteva bifări.
O mare parte din realizările din anul acesta sunt legate de Consiliul Național al Elevilor, fie prin acțiuni directe, fie ca urmare a promovării unor informații. Desigur, mulțumiri merg și către Blogosfera Vrancea care a continuat să fie alături de mine în diferite evenimente și care a reprezentat o sursă de încredere de sfaturi și știri. Dar esența anului 2012 stă în altceva. Despre ce este vorba?
OAMENI. Am cunoscut persoane care mă inspiră, de la care am aflat ceva, oameni care m-au motivat și care mi-au spus să merg mai departe, persoane care mi-au arătat că mă îndreptam într-o direcție greșită și au venit cu sfaturi utile, oameni care m-au ajutat, oameni care au fost alături de mine și foarte multe persoane de la care am avut și am în continuare de învățat.
Am învățat, învăț și voi învăța. Lăsând la o parte evenimentele la care am participat, am rămas cu o serie de cunoștințe care te ajută, te formează, îți arată cine ești și te îndreaptă spre ceea ce vrei să fii. „Cultura generală este ceea ce ți-a rămas după ce ai uitat ce ai învățat” este unul dintre citatele pe care l-am auzit pentru prima dată în clasa a VI-a la o oră de religie și care capată un sens sporit, benefic în viața de zi cu zi. Ei, bine, îmi conturez această cultură generală în mod continuu. Așa cred și consider că este modul propice prin care pot reuși.
Totodată, am ajuns și la concluzia că educația este doar o iluzie și că, indiferent unde ai fi, aceasta nu există. De cele mai multe ori trebuie „să depășești perfecțiunea” și să eșuezi de câteva ori pentru a reuși. Mai adăugăm nopți nedormite, zeci de ore de documentare și cercetare și muncă „pe brânci” pentru a ajunge la egalitate. Iar atunci începi o nouă confruntare cu ceilalți, egală teoretic, însă cu lecțiile și cu oboseala acumulată anterior.
Cât despre fericire? Să spunem „carpe diem quam minimum credula postero” și să completăm cu utilitarismul lui John Stuart Mill.
Iar despre rutină? Au fost perioade în care chiar a apărut, făcându-mă să îmi pun mâinile în cap și să intru într-o stare depresivă. Urăsc rutina, dar există acel „trebuie” care mă face de multe ori să mă supun ei. Acesta a fost dușmanul meu numărul 1 în anul 2012. Ce am făcut ca să mă apăr de ea? Tot ce am scris pe blog…