Continui seria de destinații în care aș vrea să fiu în funcție de stare cu o altă alegere interesantă. Am fost acolo pentru prima dată acum doi ani și locul mi-a rămas întipărit. Sunt sigur că voi mai ajunge pe acolo și, totodată, că voi și lucra pentru o perioadă în orașul respectiv, fiind foarte important din punctul de vedere al alegerii mele profesionale.
Dacă în urmă cu o săptămână, v-am spus că mi-ar fi plăcut să fiu în Barcelona, iar un comentator al blogului mi-a transmis că își dorea să fie la New York (care este, de asemenea, un oraș foarte interesant), de data aceasta, vremea ploioasă îmi amintește de momentele în care ajunsese în Belgia prin intermediul unui proiect câștigat într-un concurs național.
Vizitasem la acel moment, Anvers, în care m-am bucurat de o ploaie (nu, nu am dansat în ploaie), iar ulterior am ajuns la Bruxelles. La momentul respectiv am publicat despre plecare, atât prin intermediul unor foto-galerii, cât și ca menționări text. Recunosc că mi-ar plăcea să ajung din nou la Bruxelles.
Trei motive pentru care îmi doresc să revăd Bruxelles
- Îmi doresc să beau o bere belgiană în Belgia. Faptul că poate fi în capitală este arbitrar, dar îmi amintesc chiar că am un tricou cu… Belgian beer. Ulterior, am aflat că orașul și țara au o tradiție aparte în evoluția berii. Varietatea este un cuvânt care descrie cel mai bine acest aspect.
- Nu vorbim de ciocolată, ci de Grote Markt. Piața aceasta a reușit să îmi capteze atenția. Făcusem câteva poze, o admirasem, dar nu e suficient. Călătorul din mine își dorește să viziteze din nou această zonă și să se bucure de câteva ore în care doar să o admire… pe ea și oamenii care trec în grabă pe acolo.
- Atomium. Îmi doresc să mă bucur de această construcție. Am văzut-o doar din exterior, ceea ce nu reprezintă cea mai bună modalitate de a simți, dacă pot spune așa, simbolismul pe care îl emană.
Închei acest articol spunând că mă bucur că în momentul acesta știu cum să îmi fac, dacă pot spune așa, o listă cu „must-be-visited-and-checked”. Dacă inițial am plecat la drum cu gândul că lista pe care o să mi-o fac va fi mult prea mare, acum știu că una micuță și drăguță ar fi fost utilă. Asta este una din lecțiile învățate.