Paperbooks will never die…

Asta este sigur cât timp mai avem păduri de despădurit ( Ce aiurea a sunat!).

Astăzi am fost să ridic romanul “Tony and Susan” de Austin Wright, carte aflată în Colecţia Premium a Editurii Litera. Este o carte uşor de citit, una pe care am început-o imediat după ce am ridicat-o, în timp ce veneam acasă. Îi voi face un review imediat ce o termin de citit ( şi presimt că momentul se apropie foarte repede).

E drept că nu prea am mai avut ce să citesc în ultimul timp ( iar lista cu cărţile obligatorii pentru şcoală nu a fost încă începută, dar am timp…). Ultimele cărţi pe care am reuşit să le termin, cu succes, au fost cele prezentate aici ( da, am terminat-o şi înţeles şi “Dama cu camelii”, citită în limba lui Alexandre Dumas ( fiul )).

Cartea este nemuritoare, în ciuda presiunilor făcure de e-book şi audio-books. Nu se compară. Niciun e-book reader nu poate să te facă să simţi mirosul şi senzaţia pe care o ai când treci la următoarea pagină. Niciun sistem de sonorizare şi niciun fel de căşti nu vor putea să îţi creeze acea  atmosferă în care eşti captat de litere, cuvinte, rânduri, paragrafe… Nimic nu se compară cu cartea pe suport de hârtie.

Toţi ştim că inovaţiile de mai sus reprezintă adevăraţii duşmani ai cărţilor pe hârtie, însă cartea tipărită. Am ascultat ceva de Eliade, mai exact  “Maytreyi”, şi am citit pdf-uri ale romanelor lui Dan Brown : “The Lost Symbol“, “Angels and Demons“, “The DaVinci Code” sau capodopera lui Liviu Rebreanu, “Ion”.

Cum va arăta cartea tipărită în 2020? Am găsit întrebarea, una foarte interesantă care are multe răspunsuri, influenţate de trăirile noastre, pe blogul lui Pato. Va mai fi? Se va mai bucura de popularitate?

Luăm pe rând întrebările şi răspundem fără să ne grăbim. Nu mai e mult până în 2020 şi nu cred că vor dispărea toate resursele din care se pot face paperbooks până atunci. Nici nu vrea să mă gândesc la acest scenariu apocaliptic, căci avem nevoie de arbori, avem nevoie de verdeaţă.

Succesul sau insuccesul acestui tip de carte va fi desemnat de educaţia şi cultura implementată acum copiilor, tinerilor şi adolescenţilor de către oamenii maturi şi cei de vârsta a treia. Dacă ultimele două categorii renunţă la cărţi, cartea tipărită va suferi foarte mult. Va mai fi, dar nu va avea puterea acestor e-books.

Bucuria de a citi nu se compară cu nimic. Cartea tipărită se va bucura de un tratament mai bun dacă se vor face campanii de distribuire a acestora într-un mod accesibil ( preţ, calitate). Va fi pe rafturile librăriilor la un loc de cinste. În ciuda digitalizării, presimt că aceste tipuri de cărţi nu vor sta doar în vitrinele unor miliardari excentrici sau a unor colecţionari. Omul de rând va continua să se bucure de beneficiile lecturii.

Cititorii nu vor fi atraşi doar de copertă, deşi zilnic valoarea raportată la numărul de cărţi scade. Rândurile acelea vor păstra în viaţă cărţile pe hârtie. Magia peniţei şi imaginaţiei autorului ( deşi nimeni nu mai foloseşte peniţa, dar puteţi înlocui cu tastele) vor face diferenţa. Cărţile cu adevărat valoroase vor prinde la public, mai ales în format paperbook. Creaţii comerciale vor mai exista. Exerciţiile aplicate de creative writing care vor deveni best-seller-e vor continua să se bucure de faimă pe hârtie.

În concluzie, putem spune că cartea tipărită are un viitor plăcut cititorilor, dar pentru acest lucru este nevoie de o educaţie şi o cultură a tinerilor. Ei sunt factorul schimbării, ei se vor bucura de cartea tipărită. Până în 2020 mai sunt doar nouă ani, atât de puţin şi atât de mult…