O sintagmă detestabilă: clasa politică

O sintagmă detestabilă: clasa politică

E detestabilă în primul rând prin faptul că nu există așa ceva. Da, putem vorbi de un grup de invidizi mai mult sau mai puțin vizibili în politic, dar nu putem discuta despre o clasă politică.

Adesea auzim de „clasă politică” când este vorba de:

• alegerea unei noi clase politice;
• reformarea clasei politice;
• schimbarea clasei politice.

Cum nu există, rămânem captivi într-o logică care nu va fi depășită prea curând. Da, vorbim de un grup de oameni activi în politică care au uitat de ideea e bine comun și urmăresc interese individuale sau de grup.

Este nevoie să vorbim și de contestarea acestora, căci în lipsa contestării pe bune, înlocuim „clasa politică” cu cei puși de „clasa politică”, deci nu ai rezolvat nimic.

Continuând, mergând pe o logică conflictualistă, vom ajunge să credem că schimbăm clasa politică când se va forma un grup suficient de mare pus pe dărâmarea clasei politice. Va fi un grup care va cădea în două capcane, împreună cu susținătorii săi:

1. Să ignore populația și voința democratică în momentul în care vor veni la putere, dând la o parte tot ce era, exact cum au făcut comuniștii;
2. Să vină ca alternativă la o falsă imagine a clasei politice, adică cum s-a produs schimbarea după 1989 sau după Colectiv.

Problema cea mare pentru democrație este însăși ideea existenței unei clasei politice, a unei clase conducătoare, cu o agendă diferită de cea a populație pe care o reprezintă sau care să fabrice agenda populației, deconectată sau legată insuficient de electorat.

Dacă ne-am centra pe pe rolul elitelor invidiuale și pe rolul rețelelor, dar și pe ceea ce poate face fiecare bine, am vedea mai bine cum se pot rezolva problema cu reforma politică. Și am vedea că soluțiile nu sunt neapărat în mâinele așa-numitei „clase”, ci în fiecare persoană.

„Clasa politică”, dacă vrem să existe, trebuie să fie conectată atât pe orizontală, cât și pe verticală. Mai important, trebuie să poată fi trasă la răspundere individual în momentul în care comite abuzuri, iar pentru asta trebuie să ai niște mecanisme.

Dar dincolo de acest grup, este nevoie de implicarea civică și politică a mai multor persoane, de sporirea gradului de asociativitate voluntară și al liberei inițiative. Căci vom cere la nesfârșit schimbarea clasei politice, vom crede că se schimbă când apar doi-trei invidizi activi, dar uităm de un minim pentru suficiență. Fără implicarea unui număr cât mai mare, în scopuri universal acceptate ca pozitive, rămân doar cuvinte.