Marș pe biciclete Mișcarea Populară (galerie foto)

Marș pe biciclete Mișcarea Populară

Candidații Mișcării Populare la europarlamentare împreună cu Tineretul Mișcării Populare București au plecat de la Arcul de Triumf într-un marș pe biciclete, dovedind, pe final de campania, că energia a rămas și reamintind programul politic. Marșul a continuat cu o adunare în zona Academiei Militare, în cadrul cărora candidații au susținut discursuri cu privire la evoluția PMP, campania desfășurată și obiectivele următoare.

Duminică, mergem la vot

Pe 25 mai, veniți la vot. Recomand alegeri informate. Țin foarte mult ca lumea să se prezinte la vot pentru că, neprezentându-se, acordă încrederea celor pe care nu îi doresc. Am purtat discuții cu multe persoane în ultimul pe tema alegerilor europarlamentare. Am ținut să întreg „de ce?” în momentul în care spuneau că nu doresc să meargă la vot. Răspunsul era faptul că s-au săturat de clasa politică actuală. A doua întrebare ar fi „cum arată candidatul lor perfect?”, iar aici au spus caracteristicile candidaților Mișcării Populare la europarlamentare. Cum poți să spui că nu ai cu cine votezi și nu te simți reprezentat în momentul în care trăsăturile candidaților pe care ți i-ai dori există deja? Lipsa prezenței la vot pe 25 mai înseamnă sprijinirea trendului actual pentru cei care au reușit în doi ani să adauge 36 de taxe noi.

Întrebări și răspunsuri despre candidați

Mișcarea Populară a propus candidați de top pentru aceste alegeri: profesori universitari, economiști, antreprenori, diplomați, cercetători, oameni care au dovedit că se poate să aduci ceva nou în politică. Da, răspunsul pe care îl primesc după această enumerare este că toți sunt la fel. Urmează, logic, întrebare „cum sunt la toți?” și „care sunt greșelile acestor oameni?”. Nu primesc răspunsuri, nici măcar un exemplu, ci mi se spune că am ajuns „să caut cearta” și că „nu știu ce zic”. Închei această paranteză spunând că voi scrie în vacanță un lung articol despre această situație, despre ignoranța românilor. Culmea, toți jurnaliștii români de top sunt pe aceeași poziție. Toți intelectualii români sunt pe aceeași poziție.

De ce fac activism politic?

Iar răspunsul la întrebarea „de ce fac activism politic” este simplu: sunt reprezentat, mă regăsesc în valorile și acțiunile realizate de această direcție, cunosc programul politic al Mișcării Populare și majoritatea punctelor se potrivesc ideilor pe care le promovez în viața de zi cu zi, ești liber să vii cu idei și să spui punctul de vedere, aduce ceva nou în spectrul politic românesc, oamenii care sprijină acest partid au dovedit că pot veni cu propuneri de reformă care să fie funcționale și să îmbunătățească condițiile de trai, pentru educație, pentru că poți în felul acesta să influențezi viitorul, pentru că sunt promovate soluții și nu numai. Dar pentru a vedea asta, în primul rând trebuie să fii deschis și să vezi ce îți propune Mișcarea Populară ca partid de centru-dreapta, axat pe creștin-democrație, cu orientare euro-atlantică (nu voi intra în detalii aici, căci, studiind științe politice, s-ar putea să depășesc 10 000 de cuvinte și este, totuși, un articol pe blog).

Galerie foto

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.