Mănăstirea Dragomirna, premiată la nivel european

Proiectul de restaurare a frescelor de la Mănăstirea Dragomirna face parte dintre laureații de frunte ai Premiului UE pentru conservarea patrimoniului cultural/Premiile Europa Nostra ediția 2014, la categoria “Conservare”. În plus, acest proiect a primit și Premiul Publicului, în cadrul unui vot online cu peste 10.000 de participanți.


Anunțul făcut m-a îmbucurat, mai ales ținând cont de faptul că am fost unul dintre votanții acestui proiect pentru Premiul Publicului.  România are un patrimoniu excepțional cu care poate ieși în evidență, iar contribuția ortodoxiei la crearea acestui patrimoniu cultural nu poate fi contestată.

Proiectul de restaurare a frescelor de la Mănăstirea Dragomirna

Acesta a intrat în competiție cu alte exemple de monumente care aveau nevoie de sprijin pentru conservarea patrimoniului cultural. Jurizarea a fost făcută de experți independenți, iar premierea s-a făcut în fața unui public de aproximativ 1000 de persoane. Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret, și tenorul Plácido Domingo, președintele Europa Nostra, au înmânat aceste premii.

Trei premii acordate pentru categoria “conservare”

  • Casele Walser: conservarea arhitecturii tradiționale în Alagna Valsesia, Italia
  • Mănăstirea Dragomirna: restaurarea frescelor din secolul al XVII-lea, Suceava, România
  • Programul de conservare pentru cooperativele vinicole, Catalonia, Spania.

Comentariul juriului pentru Mănăstirea Dragomirna

Juriul a fost impresionat de nivelul înalt de profesionalism de care s-a dat dovadă în procesul complex de restaurare și conservare a acestei imense opere de artă, care acoperă aproximativ 900 de metri pătrați de suprafață murală. Lucrările s-au desfășurat in situ, într-o perioadă de timp remarcabil de scurtă. Din echipa de conservare au făcut parte 50 de profesioniști și studenți din diferite țări, sub conducerea unui expert român. Restauratorii au urmărit și respectat tehnicile originale, folosind materiale naturale, tradiționale și reversibile, iar patina originală și starea de spirit transmisă de aceste fresce unice din secolul al XVII-lea au fost conservate.

Îmi place să vizitez mănăstirile din țară. Am o serie întreagă văzute în ultimii zece ani, din toate zonele țării. Dragormina, însă, nu se află pe această listă până acum. Am un motiv în plus pentru momentul în care voi ajunge, din nou, prin Suceava.

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.