Joi, în dialog cu liceeni la Focșani. Leader’s Journey

Joi, în dialog cu liceeni la Focșani

Câțiva tineri cu inițiativă din Focșani m-au invitat joi, 21 aprilie, în Focșani, pentru a vorbi la conferința despre dezvoltare personală și profesională pe care aceștia o organizează împreună cu Fundația Leaders la Ateneul „Mr. Gh. Pastia”, Leader’s Journey.

Îmi face plăcere să revin în orașul în care am petrecut cea mai frumoasă perioadă de până acum, cea de liceu, și care m-a încurajat de fiecare dată. Pot spune că mă simt ca acasă în Focșani, chiar dacă în ultimii trei ani nu am trecut decât prin gară și autogară.

Mă gândeam astăzi despre ce să vorbesc astfel încât să îi ajute. Eu, unul, învățam de fiecare dată câte ceva de la evenimentele și conferințele la care participam și, în cele mai multe cazuri, relatam pe blog. Ba chiar toată povestea a început cu acest blog. Iar subiectele pe care m-am implicat în ultimii ani au variat de la educație pentru drepturile omului și dezvoltare sustenabilă la politici de tineret și democrație locală.

M-am gândit că cea mai bună abordare este să răspund curiozităților acestor tineri, sper să fie întrebări cât mai multe, să le ofer câteva recomandări în privința activității lor în perioada următoare, la liceu sau la facultate, dar și să le vorbesc despre o temă simplă și cât mai practică: „ce facem pentru comunitatea noastră?”. Până la urmă, cunoașterea teoretică este incompletă fără cea experiențială.

Așadar ne vedem joi, 21 aprilie, ora 13:30, în Focșani, la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia”, la conferința Leader’s Journey.

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.