Astăzi, m-am trezit un pic târziu. Deși am avut două alarme puse să sune, se pare că eu am trecut pe lângă ele, furat de somn.
Deschid ochii. Nu vroiam să fac acest lucru. Ar fi însemnat că trebuie să renunț la plăcerea somnului de dimineață. Văd lumină afară și mă mir un pic. De obicei ieșeam din habitatul meu pe întuneric. Ei, bine, de data asta era lumină. Și, totuși, nu era oare toamnă? Nu era o zi mai scurtă?
Mda. Lumina mă trezește. Caloriferele era reci și era destul de cald în cameră. Întind mâna și găsesc telefonul. Îl iau și mă uit: 7:24. Nu are cum să fie asta. Mai repet o dată ultima parte: 7:25. În cinci minute trebuia să fiu la școală. Gândiți-vă, totuși, că sunt cinci minune în care trebuia să ajung din sudul orașului în centru. Era posibil să aștept cincisprezece minute în stație autobuzul. Varianta a picat.
Cum nu aveam timp să sun la o firmă de taxi, m-am pregătit în vreo cinci minute ( mi-am înjurat șireturile de la încălțăminte. Cheia a primit același tratament) și am ieșit. Am alergat până în stația de taxi, de unde am luat unul. M-am urcat, am vorbit tot drumul cu șoferul și am prins și două semafoarte. Offf… Se putea mai rău? Da.
Din fericire, după ce am discutat cu șoferul despre acoperirea radiourilor din Focșani, am ajuns. Era 7:40. Am intrat cu zece minute mai târziu decât trebuia pe poarta liceului. Ora începuse de zece minute, însă, la 7:43 calculatorul era deja deschis la ora de informatică cu #include<iostream.h> scris în BorlandC++. M-am descurcat destul de repede și am rezolvat marea problemă în câteva minute.
Nu mai vreau să fiu pe fugă!!! ( și toată ziua a continuat în acest stil: ore- umblat prin alte clase în pauze-ore-…-franceză-simulare incendiu).