Parlamentul Tinerilor este o simulare a procesului decizional din Parlamentul României, organizată pentru a V-a oară. Evenimentul are loc în perioada 17-19 mai 2013, timp în care 85 de tineri din întreaga țară vor avea șansa să înțeleagă rolul, importanța și funcțiile Parlamentului, să se familiarizeze cu doctrinele partidelor politice parlamentare și să capete o viziune practică asupra ceea ce înseamnă activitatea parlamentară.
Mâine dimineață, alături de ceilalți focșăneni participanți, voi pleca spre București, locul unde voi fi pentru următoarele trei zile. Programul este unul atractiv, fiind simulate atât lucrările din plen, cât și cele pe grupuri parlamentare și pe comisii. Eu, unul, voi face parte din Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport, despre care am aflat că se ocupă cu următoarele domenii: „învăţământul de toate formele şi gradele; cercetarea ştiinţifică; activitatea sportivă; problemele tineretului; protecţia proprietăţii intelectuale”.
Evenimentul face parte din seria „Educație pentru Democrație”, implementat de Asociatia Pro Democrația și finanțat de Konrad Adenauer Stiftung.
2 Replies to “În weekend, voi participa la Parlamentul Tinerilor, ediția a V-a”
Comments are closed.