În Myanmar, conducătorul Armatei a preluat rolul de prim-ministru
După lovitura de stat de acum șase luni, în urma căruia guvernul civil a fost înlătura de la putere sub acuzația de fraudă electorală și înlocuit cu o comisie de administrare a statului condusă de militari, generalul Min Aung Hlaing, considerat și unul dintre responsabilii de atrocitățile împotriva Rohyngya, a anunțat preluarea rolului de prim-ministru.
Anunțul său a fost făcut la șase luni de la preluarea de către puterea militară a puterii în statul sud-est asiatic. Acesta a anunțat organizarea de alegeri până în august 2023, promițând revenirea la democrație. Reuters amintește că în plan intern acest anunț înseamnă de fapt prelungirea cu șase luni a stării de urgență și a guvernării printr-o juntă militară.
De la răsturnarea regimului până acum, aproape o mie de persoane au fost omorâte de forțele armate burmeze, cei mai mulți în cadrul protestelor stradale împotriva dictaturii militare. În același timp, republica a început să se confruntă inclusiv cu violențe la granițe, pe lângă devastatoarele efecte economice ale crizei politice.
Generalul Min Aung Hlain anunță inclusiv revenirea la federalism până în august 2023, o schimbare care ar putea să rezolve multe dintre probleme politice majore cu care se confruntă Myanmar de mai bine de un deceniu. Este un nou experiment politic în fosta colonie britanică, ținând cont de distribuția competențelor la nivelul acestui stat multi-etnic, în principal burmez, dar care a avut probleme din cauza aceasta, chiar și în baza constituției din 2008. Însă modificările necesare nu se pot produce fără sprijin considerabil din partea puterii politice.
Aung San Suu Kyi, cea împotriva căreia a fost desfășurată lovitura de stat, are câteva capete de acuzare sub care este anchetată, unele dintre ele de-a dreptul „aiuritoare” precum deținerea ilegală de radiouri walkie-talkie și încălcarea protocoalelor COVID-19. Aparent, COVID-19 chiar poate fi folosit pentru a justifica orice.