Iluzia politicilor externe independente ale statelor membre UE

Iluzia politicilor externe independente ale statelor membre UE

Unul dintre miturile cu care au crescut multe persoane din România este cea a politicii externe independente. Sau, mai bine spus, percepția că poți face ce vrei în plan extern ca stat membru al UE sau, în general, ca stat independent. Da, România este un stat suveran, dar are de respectat o serie de înțelegeri în care s-a încadrat și a promis că o să le respecte. Iar acum nu le respectă.

Din nefericire pentru populație, greșelile de comunicare și interesele private ale celor aflați la guvernare vor costa scump. Aderarea la spațiul Schengen, acordurile comerciale viitoare, poziția europeană pe subiecte de interes pentru România precum Marea Neagră, Dunărea, Balcanii de Vest, Parteneriatul Estic sau Moldova vor avea de suferit după blocarea exprimării poziției UE față de relocarea Ambasadei SUA în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Totodată, România poate să spună aproape adio locului de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. Cu opoziția Ligii Statelor Arabe și a Uniunii Europene, putem să urăm de acum succes Estoniei. Nici când vine vorba de inițiative care țin de interesele externe ale Uniunii, situația nu mai este favorabilă României.

Din fericire, aterizarea este atenuată de poziția președintelui Iohannis, care încă reprezintă România în politica externă. Din nefericire, politica de Teleorman distruge politica externă a României (cât există ea, căci multe lucruri nu poți să faci în condițiile României, deși se poate mai bine).

De acum, apare încă o problemă pentru Uniunea Europeană: care va fi poziția României? Renunțarea de predictibiltiate aduce și argumente împotrivă, mai ales pentru cei cred într-un capital incredibil al României. Și este problematic pentru că sunt subiecte pe care România le-a agreat.

Direcțiile acțiunii comune a Uniunii Europene în politica externă sunt cunoscute de doi ani și au trecut prin toate instuțiile importante din România. Strategia globală a UE amintește poziția față de conflictul israelo-palestinian, viziune partajată de toate statele UE:

În privința conflictului israelo-palestinian, UE va lucra îndeaproape cu Cvartetul, Liga Arabă și alte părți cheie pentru a prezerva perspectivele viabilității soluției celor două state, bazată pe frontierele de la 1967, cu schimburile de teren echivalente, și pentru a crea condiții propice pentru negocieri constructive.

Asta înseamnă două state cu capitala în Ierusalim, conform liniilor de la 1967. Acesta este un subiect pe care liderii Partidului Social Democrat nu l-au clarificat, iar acest lucru va crea costurile de mai sus. Strategia amintită a trecut și prin Ministerul Apărării, și prin Ministerul Afacerilor Externe, și prin COREPER, și prin CSAT, și prin think-thank-urile relevante pe politică externă din România. Și să adăugăm că a trecut și prin cel mai important organism al Uniunii Europene, acolo unde statele iau deciziile, Consiliul European.

Pentru Statele Unite sau pentru cele din Europa de Vest, decizia nu va avea niciun cost, cu excepția celor de imagine. Însă pozițiile lor sunt clare. Statele Unite au făcut un upgrade la consulatul general pe care îl aveau acolo și au recunoscut Ierusalimul ca fiind capitală a Israelului, ceea ce era, sperând să impulsioneze reluarea negocierilor. Pasul următor ar fi să fie recunoscut Ierusalim ca fiind capitală a Palestinei și să clarifice împărțirea. Dar asta se poate face doar la masa negocierilor. Au existat o serie de discuții pentru soluții alternative, dar nefezabile.