Iarăși au apărut glumele cu Schengen în spațiul public

Iarăși au apărut glumele cu Schengen în spațiul public

Din când în când, revine în spațiul public obsesia zonei Schengen, ba din dreapta, ba din stânga, încât nu știi cum să apuci dialogul. De ce nu suntem în Schengen? Din motive politice, spun unii, din frica altor state, spun alții. De frică nu e cazul, iar motive politice se pot găsi în orice acțiune.

Președintele Comisiei Europene a spus în discursul despre starea UE că sprijină demersul aderării Bulgariei și României la spațiul Schengen, însă problema este că nu este vorba de dorința sa. Comisia Europeană spune acest lucru din 2010.

Mai nou, vedem în contextul Președinției române a Consiliului Uniunii Europene o oportunitate de aderare la zona Schengen, dar uite că și Bulgaria deține președinția și nici vorbă de Schengen, ci doar niște dușuri reci în care i se amintește de importanța graniței externe.

Dar problema nu este numai la securizarea granițelor externe, care oricum este o securizare care se dovedește un punct sensibil din cauza corupției. Dosarele pe contractele EADS cu granițele externe ale României au legătură, contracte care se pare că nu au respectat reglementările în vigoare privind licitațiile și au fost bogate în șpăgile pentru aparatul de stat român (vezi ancheta Der Spiegel și a CRJI – link).  Și ajungem la problema corupției și a statului de drept.

În al doilea rând, tratarea achizițiilor strategice ca biruri către statele mai puternice este, din nou, problematică. Desigur, achizițiile sunt importante, dar sunt două elemente nepotrivite: 1. comisioanele pe care încearcă unii să le obțină prin interpuși și firme fantomă apărute în sistemul tranzacției fără să fie nevoie de ele și 2. atitudinea, să luăm de exemplu cazurile pe apărare, că tranzacția și alocarea resurselor financiare sunt suficiente. Mai este nevoie și de alte elemente pentru că în orice moment pot fi schimbate părțile. Și cu EADS recunoștea un fost prim-ministru cum decizia furnizorului s-a făcut luând în considerare și poziția furnizorului în UE.

Al treilea punct, dar nu ultimul, ține de frontierele României. Ne place să zicem că sunt sigure. Atât de sigure că pierdem numărul inculpaților și/sau condamnaților care dispar din țară peste noapte. Atât de sigură încât nu știm cum ar face față România unui val de migranți. Și în relația cu estul mai sunt problema.

Mai problema pregătirii forțelor polițienești, unde este nevoie de investiții masive – a se vedea cazul polițistului pedofil nerecunoscut mult timp. Adăugăm încercările unor grupuri de a fraieri Uniunea Europeană, adăugăm capacitatea administrativă a statului român, lipsa predictibilității și nu numai.

Sistemul de informații Schengen este doar o parte (foarte importantă) a serialul Schengen, dar insuficientă pentru a avea argumente în fața omologilor. Pe câteva dimensiuni se poate aprofunda integrarea, cum ar fi spațiul aerian, dar atât.

Altfel spus, ar trebui să fie priorități mai importante pentru România decât Schengen, MCV și zona euro. Vor veni de la sine când vom rezolva restul problemelor, mai ales că suntem obligați legal să aderăm la această zonă fără granițe. Motivele politice au niște fundamente (acolo unde politica are sens).