Funeralii Fericite (2013)

Antrenant, amuzant, imprevizibil

Ultimul film regizat de Horațiu Mălăele și avându-l ca scenarist pe Adrian Lustig văzut, unul care m-a surprins într-un mod plăcut, a fost Nuntă Mută. Încep să prind câteva aspecte repetate în producțiile în care este implicat: imprevizibilul, o atitudine crudă, dar fericită la adresa unor teme de bază ale societății și mult haos, regulile și normele după care am crescut căzând pe locul secund.

Avem norocul, ca români, să vedem de câțiva ani producții bune făcute cu mult interes. Mai avem de învățat cum să le apreciem. Caravana TIFF oferă șansa promovării acestora gratuit și interactiv prin proiecțiile în aer liber făcute. Deseară, la ora 22, în Piața Unirii din Focșani, vom vedea producția spaniolă Blancanieves.

Funeralii Fericite reușește să surprindă, este o producție care pune accentul pe creativitate, născând situații neașteptate. Avem și elemente de supranatural, precum și multiculturalitate, elemente de ordin social. Umorul reușește să se împletească cu tragicul în acest film românesc, iar coloana sonoră (semnată Vladimir Cosma) accentuează senzația pe care o are cinefilul.

Extrem de multe colțuri ale societății în care trăim au fost prezentate, secvențial, în acest film. Nu îmi pot da seama, momentan, dacă pot încadra această caracteristică la capitolul minusuri sau plusuri. Avem: situația copiilor orfani și modul în care li se pierde urma, problema imigranților și a emigranților, alături de criza economică, consumul de alcool, drogurile, cămătăria, corupția (șpaga, evaziunea fiscală), prostituția, jocurile de noroc, ghicitul, problema rromilor nomazi, lucrurile frumoase doar la suprafață, teama de moarte, cerșetoria, traficul de arme și droguri, foamea după rating, spiritul de turmă.

Ca personaje, mi-au atras atenția Lionel (Horațiu Mălăele), Igor (Igor Caras), Lili (Crina Semciuc). În distribuiție găsim nume mari ale filmului românesc actual, dar și mulți tineri.

P.S.: Îmi place să cred că Lionel a murit din momentul în care a fost împins în râu.

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.