Febra alegerilor

În această perioadă, așa cum se întâmplă în fiecare toamnă, este momentul unor noi alegeri în cadrul liceelor. De data aceasta, atât alegerile pentru Consiliul Școlar al Elevilor, cât și pentru Consiliul Local al Tinerilor Focșani au loc în această toamna.

A început campania pentru CLT. Bun. Sunt vreo opt candidați, din câte am înțeles, ceea ce înseamnă că va fi un pic de competiție. Pot vota clasele de a IX-a și a X-a. Acum doi ani s-au ales 3 consilieri. Nu știu dacă s-au făcut schimbări de atunci până acum. Deja prin curtea Colegiului Național „Unirea” au început să apară personaje care să împartă pliante, insigne. Să nu uităm de afișele apărute. Spiritul electoral.

Uitându-mă pe afișe, am constat că există voință și sunt suficiente idei. Tinerii focșăneni au, într-adevăr, mare nevoie de multe dintre proiectele prezentate. E drept că sunt și unele irealizabile. Se vor convinge de asta abia după ce vor fi aleși.Este foarte important să nu adoarmă acolo și, dacă nu vor iniția noi proiecte, măcar să continue tradiția.

Până atunci, mai au de lucru. Campania este abia la început, mai trebuie să se confrunte și ei. Timp este. Le-aș ura succes tuturor, însă, nu vor fi aleși decât câțiva. Mandatul va fi de doi ani, după care vor fi iar alegeri, iar promisiuni și, să sperăm, un bilanț pozitiv al implicării.

Pe 3 octombrie va fi forumul candidaților, unde vor trebui să creeze cel mai mare impact, în opinia mea, iar pe 4 octombrie, marți, elevii din ciclul inferior al liceului vor merge la vot.

După alegerile pentru CLT, CNU va merge din nou la vot. De data aceasta, va trebuie să aleagă reprezentanții Biroului Executiv al Consiliului Școlar al Elevilor. Primul clasat va deveni președintele CSE și va avea dreptul de a candida pentru o funcție în Biroul Executiv al Consiliului Județean al Elevilor. De asemenea, va reprezenta Colegiul National „Unirea” în Consiliul Județean al Elevilor.Următorii doi clasați vor fi vicepreședinții CSE CNU.

La fel ca și cu CLT, candidații vor trebui să câștige voturile alegătorilor, de data aceasta toți cei peste 900 de elevi ai liceului putând vota.

 

One Reply to “Febra alegerilor”

Comments are closed.