Europenii greșesc când nu condamnă agresiunea SUA asupra Venezuelei

Reprezentanții Uniunii Europene au transmis o declarație comună sprijinită de 26 de state membre ale Uniunii Europene în care acceptă intervenția SUA în Venezuela, bombardarea sa și răpirea reprezentantului acestui stat. Menționează că principiile dreptului internațional trebuie respectate, dar refuză să spună că nu este vorba doar despre principii, ci despre dreptul internațional per se. Statele Unite au încalcat nenumărate acorduri în momentul în care au trecut de la crimele de război din apele internaționale din apropierea Venezuelei la o intervenție armată cu obiective politice în Venezuela. După 11 septembrie, europenii s-au solidarizat cu Statele Unite tocmai în baza unui astfel de acord; unii mai adaugă și imperative morale, dar să le lăsam pe acestea la o parte pentru că conducerea SUA a menționat controlul petrolului venezuelan și combaterea traficului de droguri ca obiective, nu democrație și drepturile omului în locul regimul autoritar de la Caracas.

Sunt mulți europeni care spun că dreptul internațional nu contează. Însăși comunicatul Uniunii Europene spune că statele membre ale Consiliului de Securitate al ONU, probabil referindu-se la membrii permanenți, au o responsabilitate mai mare pentru respectarea acelor principii, ca unul dintre pilonii securității internaționale. Ce înseamnă este foarte neclar, problema fiind că membrii Consiliului de Securitate al ONU nu au nicio obligație specială pentru respectarea acelor principii mai mult decât restul. Autoritatea pentru menținerea păcii și securității este a Consiliului de Securitate. Statele Unite și Venezuela, de exemplu, au aceleași responsabilități individuale pentru respectarea principiilor la care Uniunea Europeană face referire. Revenind la cei care spun că dreptul internațional nu contează, adesea spus cu alăturări precum „might is right”, că ai nevoie de mari puteri pentru executarea sa sau că nu elimină dictatori, trebuie spus că dreptul internațional ca parte a instituțiilor care ghidează relațiile internaționale are ca rol tocmai limitarea acestor puteri care s-ar putea manifesta fără niciun obstacol. Știm unde a dus acest lucru în Europa, cu două războaie mondiale care au dus la unele dintre cele mai mari atrocități din istorie. Avem și exemplele unde au dus în prezent, în Ucraina.

Problema Uniunii Europene este că prin poziția adoptată apără politica de mare putere, fără a fi o mare putere și fără a putea funcționa ca mare putere. De data aceasta, este vorba de politica de mare putere a principalului aliat și garant al securității sale, care în prezent domină militar, economic, și politic Uniunea. În fața bombardamentelor Venezuelei de către Statele Unite, respectarea unor fundamente ale dreptului internațional a devenit o chestiune complexă de analizat pentru cancelarul Germaniei, o intervenție salutată de președintele Franței, un subiect care trebuie dat la o parte pentru prim-ministrul Greciei și așa mai departe. Doar că închizând ochii nu face altceva decât să își subrezească bazele pe care a fost fondată și pe care funcționează și să își întărească inamicii. Discuțiile despre autonomia strategică europeană, despre suveranitate europeană, sau despre uniune politică sunt duse în derizoriu când SUA amenință cu anexarea Groenlandei pentru obiective de securitate națională, de securitate și de creștere a avuției, mai ales când își pot atinge acele obiective și fără anexare, iar liderii europeni aplaudă intervenții similare în alte părți ale lumii. Uneori trebuie amintit că este vorba de obiectivele de securitate națională ale SUA, nu obiectivele de securitate națională ale europenilor care. Unele dintre acestea pot să coincidă, altele nu.