Dragă vorbitorului, gândește înainte și asumă-ți ceea ce spui

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învățat de-a lungul timpului a fost să ascult de cel puțin două ori, să prelucrez informația și să o transmit mai departe în urma primelor două procese. Același mesaj îl spun multora: gândiți înainte.

Un al doilea aspect foarte important este reprezentat de asumare. Scrii sau spui ceva, ai grijă să îți asumi acele lucruri. Când transmiți un mesaj, asigură-te că l-ai transmis corect și nu provoca prejudicii altora, fie că vorbim de cele materiale, morale sau psihologice. De cele mai multe ori sunt afectat de un comportament opus celui descris mai sus. Dacă pentru tine înseamnă o banalitate, pentru mine înseamnă mai mult de atât. Tu ești tu, iar eu sunt eu.

Poate tine pare neimportant. Află că nu este așa, iar dacă ai comis greșeală, recunoaște din prima, nu încerca, chiar și în necunoștință de cauză, să schimbi subiectul sau să îl modelezi după bunul plac. Pentru fiecare dintre noi, lucrurile capătă o valoare diferetă. De ce? Pentru ă suntem diferiți.

Nu în ultimul rând, cereți scuze și nu contraataca. Ai greșit, fapta a fost deja consumată, unii probabil sunt dezavantajați de ceea ce s-a întâmplat. Măcar atât să faci ca o încheiere a unei acțiuni care poate fi iertată, dar nu și uitată. Niciodată.