Presa de ieri vuia de articole privind declarația Ministerului de Externe al României, Titus Corlățean, privind „renunțarea” Guvernului român la aderarea la Spațiul Schengen. Hans-Peter Friedrich, Ministrul federal de Interne a precizat că Germania se va opune prin dreptul de veto dacă România va fi acceptată în Schengen.
Între timp, au mai apărut câteva mii de declarații, unele făcute pentru atragerea simpatiei dat fiind că urmează alegeri în partid, altele pentru imagine, puține argumentate (nici nu avem la ce să ne așteptăm de la actuala clasă politică – ciudat, parca asta ați auzit de când există libertatea de exprimare).
România, în prezent, nu poate visa nici la o aderare parțială pentru că nu îndeplinește condițiile esențiale. Vedem zilnic cum intră marfă ilegală în România, cum se vând în toate orașele țării aduse în acest mod, cum intră droguri și arme și cum șpaga domină frontierele.
Europa Occidentală (și Centrală) are nevoie în Est de o frontieră puternică, incoruptibilă, una care să facă față tuturor presiunilor din exterior. Fiind deja un punct slab, România nu poate fi acceptată pentru a slăbi și mai mult lanțul celor 26 țări care au semnat acordul Schengen.
Infractorii vor avea cale liberă de circulație; la fel și traficul de persoane (care și așa se face), de mărfuri ilicite. Exista o zicală în care se spune că un măr putred strică întreaga ladă. Aderarea României la Spațiul Schengen ar slăbi ansamblul deja creat. Același lucru se întâmplă și cu Bulgaria (uităm că nu este vorba numai de noi, ci și de Bulgaria).
Avem dezavantajul că suntem lângă Orientul Apropiat și C.S.I. Pentru asta nu trebuie să căutăm mila statelor care au creat această libertate de mișcare, ci să dovedim într-un mod exemplar că zona Schengen se va bucura de accesul României.
Este un vis, dar se poate realiza în următorii cinci ani… Este nevoie de investiții, cooperare între părțile implicate în asigurarea securității transfrontaliere și de pregătirea resurselor umane (hmmm, parcă am mai auzit asta).